Emotii

Egoism debusolat

2012-02-05T13:24:00.000-08:00

Am fost frapata de fibra neuzata care mi s-a mulat pe fiinta. M-am trezit in flagrantul unei situatii de a carei existenta ma indoiam profound. Sunt un NOR...atat de maret prin inaltarea sa spre infinit, dar atat de fragil precum un miraj. Pentru a putea pluti in neantul nedefinit al fracturilor de senzatii, iti pierzi densitatea... sau uiti de ea pentru a te stabiliza. Nu am putut niciodata sa ma bucur de intaietatea unei senzatii fara a rasuci schita ei in n planuri constituite din impletituri de suspiciuni. Am tanjit dupa omogenitatea unor radacini, fie si firave... inofensive, dar suspin dupa certitudinea de a le poseda.
Am savurat fiecare fasie de lumina, dar m-am indoit de claritatea sticlei care o reflecta... de puritatea ei... sticla are mai mult de doua fete. Inocenta in schimbul unei priviri? Unei orice fel de priviri? Sa-si intineze stralucirea pentru satisfacerea noastra? Am constatat ca ne ataca... dupa fortele ei cenzurate de neputinta nemuririi- dar o face. Distorsionand frumusetea si oglindind minunatia pe drumuri malitioase. Orbindu-ne cu lumina ce-si ascunde spectrul de culori; furandu-ne imaginea, ascunzand imprejurul, imprumutandu-ne si cariindu-ne asteptarile, limitandu-ne la ceea ce egoismul ei se-ndura sa ne infatiseze. Sticla sfasie... pielea si captuseala interioara... zgarie gandurile abatandu-le de la drumul lor direct spre claritate si realitate.
Acum, cand sunt un nor, lumina ma strapunge fara sa ma observe. Nu este dureros, dar nici induiosator. Nu ma inseamna sa o doresc; sa doresc sa o pastrez. Iar dupa toata lupta pentru neliniste, pentru conservarea zbuciumului, ma surprind atipind prin adorarea sunetelor vitale care-mi demonstreaza existenta lui.
Ma intreb daca cunoscand prea multe, ne uitam pe noi... sau poate doar ne descoperim laturi neconturate, ce-si asteptau silentioase fastuoasa nastere. Ce-si pregatisera arsenalul pentru a-si insamanta credintele; pentru a ne remodela fortareata zidita cu tact si responsabilitate (preventiva pentru orice tentativa de strapungere a tesaturii idolatrizate). Ne indoctrinam singuri in veneratia eului pe care il constituim situandu-ne egoismul drept busola. Apoi, cand suntem incoltiti de itele unei noi doctrine, luptam... si poate chiar castigam. Pentru ca ambitia de a se razboi pentru autoconservare poate domina omul. Dar cati oameni opun aceasta rezistenta? Dar cati rezista, mai exact, printre capcanele acestui drum anevoios?
Atunci, se pare, ca de data aceasta schimbarea mi-a fost favorabila. Pentru ca nu m-a atacat, ci a patruns prin panza si i-a folosit constitutia drept sugativa. Ea a fost o completare. Un minus ce a polarizat amestecul.

Tu, EU, noi toti

2012-01-10T15:06:00.000-08:00

Se mai poate spune si ca viata e un domino desfasurat cu incetinitorul.

Oferi o zi in schimbul unei eterne amintiri. Iti injunghi sufletul pentru bucuria provizorie. Gasesti fericirea in orice scanteie, dar nu o pati pastra. Si cursul tau ii lasa pe toti aluviuni. Cortina pleoapelor nu te impiedica sa visezi. Iti creezi lumina fara sa te astepti la caldura. Superficial... sau poate ignoranta... sau nepasare? N-ai raspunsuri pentru ca tu esti un raspuns. Ai o colectie de inimi, dar pare ca doar a ta este improvizata.
Cand te uiti in tine ce vezi? Mai concret, te mai poti gasi printre atatea amprente exterioare, inutile? Esti tu-ul care-ti place?
Peste timp, ajungi sa te intrebi daca lacrimile altora te mai hidrateaza. Daca mai ai nevoie de ele pentu a avea propria-ti rezerva... Nu doare atat de mult deziluzia, cat amorul obsedant pentru iluzie. Gandindu-te neincetat ca tu esti problema, ai omis ca reprezinti mai multe solutii. Cu totii suntem dereglati si minunati. Ai acum, azi, o zi... si nici aceea nu este sigura.

Autocontrol

2012-01-10T15:01:00.000-08:00

Am simtit indiferenta strabatandu-mi sangele. Cheagurile formate si-au scos colturile, dar lovitura realitatii parea anesteziata. Nu am suferit regasindu-ma cufundata in lagunele nepasarii. Miscarile mele fantomatice sunt remarcate, iar eu nu ma gandesc la efectele mai mult sau mai putin sentimentale pe care le au asupra celorlalti.
Reflexia arsitei din ochiul lumii imi lumineaza stancile, impotriva efectului scontat de ei. Urmez cursul satisfacerii dorintelor unicei fiinte care a iubit cu totul ei, totul meu- mama mea. Ofer credite decat apei care ma cheama si-mi ingana in valuri incantatia fericirii. Datorita idealului de a obtine suprematia asupra propriilor instincte, am creat radacini. Le-am hidratat si am extins pana am stabilit controlul. Am fost absorbita, alipita de el. Contopirea ne-a fost rasunatoare in tabloul mut, zgariind imaculatul supunerii in prezenta majoritatii. Genele mi-au revelat alte unghiuri, iar energia-mi respinge orice raspuns(care soseste cu o lista de cerinte) din exteriorul ariei mele de supraveghere.
Si acum ma intreb: Importanta iubirii pe viata este ca iubirea iti da viata?

Calator

2012-01-10T13:35:00.000-08:00

Sufletul imi este parcare pentru orice zambet, dar pe acelasi drum accidentat sufletul meu este destinatia atator inimi care-l gasesc drept magnet amoros. In cadrul luminos al unui suras spontan, ei zaresc retea veseliei care le poate risipi praful.
Mintea mi-e plina de ursi care hiberneaza, dar cand se dezmeticesc isi dezvaluie adevaratul carcater zgomotos.
Burniteaza pe mine incontinuu si scopul devine tot mai alunecos, mai nesigur, mai buimacit de fiecare nou accesorizat diferit. Am numarat petalele acestor frumuseti, dar sunt ofilite la extremitati. Esenta lor ma ademeneste avansand in pori, dar nu ma ameteste niciodata. Le ignor otrava si ma bucur de belsug. Mereu neajunsul imi rapeste privirea spre alt colt de paradis. Un miraj uitat de soarta pregatit sa-si amplifice nuanta prin firea mea. Ii permit, dar aceasta dedicare de donator nu rezista. Il strabat rapid, aruncandu-l in abandon. Ma plimb, ma plimb, pe orice fel de fiinte. Ador trecator si daruiesc in avans. Imi mut lacasul caci se pare ca sufletul mi-e cort.

Schimbare de traiectorie

2011-11-27T13:08:00.000-08:00

Trebuie sa-mi menti sufletul cald, nu sa mi-l reincalzesti.

Am intalnit numai iubiri patimase, sau mai exact, ratacite in patimi. Mi-au obosit ochii si nu am vazut favorabilul de aproape, ci doar sclipirea provizorie a unui suflet mocnit, ce-si astepta salvarea. Mi-am daruit apusurile unor ganduri insiropate in sperante; pacalite, incantate de aroma proaspata a unei inimi neintinate.
Soaptele cu iz de romante n-au mai parut atat de indepartate si aripile ce-mi promiteau false plonjari in fericire, de fapt imi inghetau simturile.
Nu am hotarat sa-mi anulez pasiunile trecatoare, ci m-am complacut in mirajul rogvaiv care imi induiosa temporar rigiditatea indiferentei predominante.
Am conturat un drum ingust, faurit din pasi ascutiti, mai degraba impasibili si imprevizibili. Aceasta cale s-a dovedit aparenta intangibila care cucerea si-si continua cursul neimblanzit.
Plictisita, am trecut mereu praguri noi. Insa incoltita de efectele adverse ce-mi aratau daunele pe care le abandonam in plina hemoragie… am dorit noul cunoasterii indelung. Am decis sa-mi asum inimile indragostite si sa le ofer imbujorare directa.
Acum sunt inca aici, inclestata in jocul de suma nula care ma captureaza in nemilosul lui rezultat vid. Inca nu stiu daca aceasta schimbare pe care mi-am insusit-o este ceea ce-mi trebuie. Dar mai raman; sa-mi mai tin sufletul pe uscatul altuia.

Tu esti viata din inima mea

2011-11-01T13:50:00.000-07:00

Tu esti viata din inima mea,
vis infaptuit din vant,
acuarela ce-mi detaliaza povestea.

N-am cautat,
ci am fugit de ispite, prin cenusa,
cu sufletul asteptand.

M-ai surprins cu-a ta prezenta,
dar m-ai privat de al tau zambet
si gesturile nu ti le-am mai crezut.

Nici n-am incercat sa te parasesc ;
m-am alipit mai aproape, mai strans,
cu speranta sa nu-mi pleci.

Ti-am cules pasii,
iar tonul cuvintelor il port imprimat
pe corpul meu inveselit, cel de langa tine.

Oricand...fara chip, fara suflare,
raman aici, in orizontul nostru...
Vrei sa-mi fii acord de viata?

Iglu dezagregat

2011-11-01T13:21:00.001-07:00

Pleci, inoti prin timp,
rafunind speranta,
iti prinzi buzele cu ata, spumegand.

Te picuri uitat pe iarba,
te-nalti peste scopul incendiat
cu silabe incurcate.

Nu mai cunosti trecutul,
si clipa ti-e pe moarte,
n-ai suflet, ai iglu.

Amantul dupa-amiezii,
apusul se contureaza in ai tai ochi.
Nu mori, tu doar pasesti departe.

Deja simt cum ma uiti,
nu te mai pot citi,
dar iubi, da ! Mai stai .

Insa m-ai ignorat...
inca imi mai poti prinde glasul
jos, asonant- si atat.

Sa nu uiti

2011-09-04T07:30:00.001-07:00

Iubeste-mi pasii care te depasesc,
Culege-mi sarutarile risipite,
Sterge-ti adresa de pe lista insultelor mele
Si nu te lasa pierdut in clipele trecute.

Reinoieste contractul cu sufletul meu,
Imprima-ti dorintele pe apa cucernica,
Naruieste una din lumile-mi gresite
Si sa nu sucombezi incercand.

Adauga fiorul in senzatiile mele,
Taie traseul ce-l controlez,
Infaptuieste-mi o speranta
Si nu te volatiza.

Injumatateste-mi puterea,
Livreaza increderea cu retur,
Asteapta-ma inainte de colt
Si nu ma lasa sa te parasesc.

Uneste si dezbina,
Protejeaza si arde,
Dar nu ma uita.

Masacrul din mers

2011-08-12T14:27:00.000-07:00

Ei iti mor in minte
si-ti putrezesc in suflet.
Pe ale tale maini
nici urma de sange.

Trenul a deraiat,
iar sinele emana scantei.
Copacii plang cu frunze
fara sa se-ncline.

Norii ne acopera,
norii ne sufoca.
Lumina lunii nu-i va ajuta,
si intoarcerea n-o vor gasi.

Foc ce provoaca spasme,
trupuri ce arunca tipete,
maini ce strang puternic
firul invizibil- salvator.

Ii privesti pentru ultima oara,
le furi tot ce mai au,
ii azvarli in amintiri,
apoi ii incendiezi.

Tu treci printre blesteme,
printre jalnice rugi,
si nu privesti inapoi,
te scuturi de ei- dispari.

Viitor putred

2011-08-10T02:21:00.001-07:00

Cand viitorul nu se mai prezinta atat de tentant nu ma mai starneste sa ma arunc in timp; in acest plan subred care ma sustine doar pentru a supravietui. Printre cadavrele sperantelor otravite si fantomele dorintelor irosite, ma aplec pentru a culege farame de salvare. Realizand josnicul act ce ma polenizeaza cu mila, arunc aceste ramasite ale unui ideal format defect.
Am descoperit dupa numeroase decizii incurcate care nu se intersectau, ca materialul care-mi realiza viitorul era putred sub coloritul lui promitator. Apoi am deslusit perplexa ca desi nu aveam o lista organizata, chiar si ideile existente nu aveau forma, decat font.
Eu nu am ales sa plec. Insa drumurile si oamenii m-au purtat dupa placul lor egoist. Si m-am trezit fugind fara scop printre miile de suflete nemiloase, pregatite sa-l inhaleze si pe-al meu.
Daca pana acum stiam ce nu vream si nu stiam ce vream, acum nu mai stiu nici ce nu vreau. Sunt eu si un alb fara limite. Deocamdata privesc fara sa disting vreo scanteie care sa-mi reaprinda focul candva pueril. Nici nu pasesc, pentru ca nu stiu inspre ce. Doar privesc. Privesc si suspin. Nu am nicio sustinere... doar eu si incertitudinea.

Mesagerie vocala

2011-08-08T14:29:00.000-07:00

Hei, te-am sunat... Stii, ploua oarecum si pelerina mea pentru suflet s-a racit. Tesatura mi-a fost strapunsa de frig. Ce imagine atroce! Un fiasco al personalitatii mele! Intr-un fel zbor, dar ma lupt in aer. Inca nu am aflat cu cine, insa stiu cu siguranta ca timpul nu-mi mai este un rival...
Acum urmaresc o batalie a carei miza sunt chiar eu. N-au gasit un trofeu prea bun. Ii compatimesc ca m-au ales drept premiu... Poate ii atrage straniul noului pe care il reprezint? Am o nuanta ciudata cand ma patrunde senzualitatea.
Ma mai incalzeste statutul acesta de vanat. Ma face intr-un mod teribilist sa uit de presupusul meu sange decolorat. Desi concurentii isi pierd postura de magnet vazandu-i dezlantuiti pentru mine.
Nu prea este lumina aici. In special cea din privirea celorlalti lipseste cu desavarsire. Iti vine sa crezi ca ma descurc fara sa le traduc hieroglifele din ochi?
Omisesem faptul ca nu au flori. Fetele spun ca ele sunt flori, dar eu am concluzionat ca incurca termenii. Ele sunt o specie ciudata de planta inmiresmata cu petale ondulate, dar nu au culoare. Au titlul de veterane, dar par abia initiate. Oricum nu sunt flori cum nici eu nu sunt magulitoare.
Contacteaza-ma curand! Te sarut vitejeste!

Stea moarta

2011-08-04T02:03:00.000-07:00

Am inghitit un analgezic slab
cand eu credeam ca am gasit cea mai buna alinare...
pentru stearsa mea suferinta;
o coperta pentru nesiguranta mea.
M-am infruptat din aceasta camera cu dulciuri,
dar uitandu-ma pe amabalajul opac pentru ochii mei deja
prea obositi, plecati...
n-am gasit niciun termen de valabilitate.
Cata prostie, imi repet in sunete ponosite.
Dar ma multumesc cu ceva,
un ceva mai bun decat vidul.
Caci rotindu-ma fara popas in nimicul meu,
te-am confundat cu o stea.

O ultima suflare, inca un avans

2011-07-20T05:47:00.000-07:00

Lumea sufera… si doarme.
Si cand inchid ochii ma vad departe;
fara nimeni langa mine,
intr-un negru pustiu.
Imi vad sufletul teleportat,
iar trupul imi e plouat de lacrimile voastre.
Intre viata si moarte,
ma vad in nemurirea spiritului.
Nu ma puteti atinge,
iar eu nu sufar cand va privesc plangadu-ma.
Si nu sunt in stare sa vreau sa ma intorc.
Ma misc printre voi fara sa va ating.
Apoi, cand simturile ma abandoneaza…
realizez ca sunt in viata, singura.

Lumini calatoare

2011-07-20T05:46:00.001-07:00

M-am pierdut candva in luminile orasului.
Mi-am lasat singura scanteie de incredere intr-un felinar.
In privirea LUI am gasit oglindirea ochilor mei.
Acelasi iris pictat cu nemultumirea ce pare ca nu se va suprima pe veci.
Am pleoapele triste, genele confuze,
Si oricat de uscata m-am simti
Nu ma pot scutura.

Sunt o necunoscuta pentru voi,
O necunoscuta pentru mine.
Si Soarele nu ma arde,
Ma mangaie straniu;
Ma protejeaza de eclipsele fericirii LUI,
Ma bronzeaza pavandu-ma cu certitudinea prezentei sale.
Si ma cojeste atunci cand razele mele aduc umbra.

Atatea lumini calatoare,
Atatea sclipiri pierdute,
Aceeasi reflexie a dorului continuu, stramosesc.
Si daca ma vei rataci intr-un spectru de culori,
Ma vei gasi mereu in curcubeu.

Vietile noastre se gatesc una pe alta

2011-07-19T04:51:00.001-07:00

Am trait inconjurata de sperante. Si am vazut sperantele mele infaptuindu-se in viata altcuiva.
Ma simt ciudat cand ma gandesc ca si eu am primit visurile altora; ca am furat fara sa constientizez Soarele unei alte persoane. Apoi am fost si eu condamnata sa urmaresc firul stralucitor pe care mi-l doream, impartit in mii de bucatele si reflecatandu-si lumina asupra altor chipuri, care nu releva atat de multa bucurie precum cea pe care ar fi contstruit-o chipul meu.
Nu-mi pot scrie toate asteptarile pe o foaie si sa le infaptuiesc sau sa hibernez in nonsalanta rutinei pana se vor adeveri. Si oricat am proclamat ca imi voi anula aceste asteptari nu ma pot desprinde de ideile ce-mi fac viata. Unde as mai fi eu daca nu as mai avea mici ganduri umplute cu iubire si condimentate de dorinta indeplinirii lor?
Dintre atatea fiinte care au o baza comuna, am comparat omul cu un copac. Imi place sa cred ca in origini suntem puri, dar viata de invadeaza cu daunatori.
Lupti!

“Fericirea nu este dreptul fiecarui, ci o lupta dusa clipa de clipa si cred ca, atunci cand ni se infatiseaza trebuie sa stim s-o traim. “ (Orson Welles)

Si cand traim viata noastra? Si cum traim viata altora?
Ne amestecam vietile, apoi realizam ca acea compoztiei este viata noastra; ceea ce preparam, ceea ce primim, ceea ce TREBUIE trait. Este vorba de alegeri; alegeri constante, inlantuite, continue. NU NE ALEGEM VIATA, DAR NE ALEGEM CE DORIM DIN VIATA CELORLALTI.

Raul dragostei

2011-07-19T04:37:00.001-07:00

“Nu poti fugi de dragoste. “ (Original Sin)

Dragostea era acolo. Si tu te-ai pierdut atat de adanc cautand-o incat ai uitat ca ea se simte.
Aminteste-ti etuziasmul care ti s-a vadit in suflet la revederea unei fiinte dragi. Stiu ca evocarea trecutului nu este mereu cea mai eficienta solutie, insa incerc sa evidentiez credinta ca dragostea eeste insamantata in noi inca de la stadiul in care eram un embrion. Trebuie doar sa ai detasarea necesara pentru a-i putea detecta radacinile si ramurile care ti-au impanzit sufletul, pentru a putea recunoaste ca ti-ai contopit inima cu o alta si nu ai controlul suficient pentru a descifra daca te mai poti separa sub vreo circumnstanta.
Si taci! Bataile graiesc pentru tine! Si nu fugi! Oricum te vei intoarce! Asteapta! Te va surprinde mereu!

“Cand acorzi o a doua sansa este bine de stiut cat de fragila este. “ (Candy)

Cate sanse merita dragostea? De cate sanse are nevoie dragostea?
De fapt dragostea esste precum un rau. Izvoraste rece si fulgerator inghetandu-ti toate simtirile. Isi mareste debitul odata cu distanta sau poate cu timpul. Cara greutatea aluvinuilor , iar dupa ce se osteneste le lasa nepasator pe marginea unei alte vieti, unui alt pamant. Uneori ploua cu reciprocitatea iubirii, si cursul se-nteteste; uneori soarele ii incalzeste apa si nu poate aprecia daca este bine sau rau… Si cand se varsa intr-un nou trup, intr-o alta casa, intr-o noua companie, ei bine cand se varsa nu-si mai aminteste tot ce a lasat in urma si nici nu banuieste ce va gasi acolo.
Dar nu se poate opri si va face mereu valuri. Nu stiu daca doreste sau nu ceea ce ii este dat, daca are o gandire proprie. Pur si simplu traieste si simte. Traieste prin tine unita cu altii.

Vanatai in sange

2011-07-02T14:11:00.001-07:00

Este ciudat momentul cand nu mai simti atingerea persoanelor; atunci cand fenomenele sufletului anuleaza celelalte simturi. Cat de rece si de implacabil poate sa devina trupul? Cat de repede te poti lasa purtat de lacrimi pe aisbergul inimii deja congelate de atata dezamagire ?
Am ramas socata cand am descoperit ca ma pot imparti in trei; ca-mi pot desprinde atat inima, cat si mintea de trup si inca sa traiesc. Sa traiesc atat de palpitant acea despartire si sa nu ma doara... Doar sa ma lase confuza si incapabila sa reactionez in vreun fel.
Atunci cand se produce aceasta separare, pierzi controlul asupra totului pe care il reprezinti si totusi il simti cum zvacneste continuu. Cum sangele iti inteapa pielea, iar apoi o abandoneaza lezata, animata in starea ei de albastreala.
In ceea ce ma priveste, exista doua variante. Acumulez si explodez sau vijelesc totul imediat si nu mai ai a doua sansa. Ascult tot, cred ce vreau, retin ce te astepti mai putin si nu zic nimic. Imi pare sincer rau (sau nu) daca nu iti place meniul meu, insa altceva nu ofer.

Maculatura

2011-07-02T13:36:00.000-07:00

Am inceput sa-nvat pasii pentru a imprumuta suflete. Am intalnit destule oferte… Omenirea este o imensa banca. Cat despre rata... ce sa-ti spun: am o crusta stralucitoare a sufletului care nu cere sa cada pentru a-mi achita datoria.
Dobanzi? Glumesti?! Am eu atencedente din care poti induce ca sunt dispusa sa compensez efortul de a-mi fi hidratant de suflet?
Si totusi e greu, e atat de dificil sa lasi in urma inimi redesteptate de semnale dulci; semnale lansate fara sa iei in considerare cum opereaza. Le implantez sperante care nu se infaptuiesc si ma alin singura in avalansa de remuscari. Ma consuma sentimentul de vinovatie, dar chiar si asa ma pot justifica... si nu am cuvinte si nici nu le caut. Cu cat incerc mai mult sa explic, cu atat adancesc mai mult rana. Nu stiu ce doare mai tare: constiinta mea improscata cu priviri pierdute (priviri ce-mi convoaca mila; nu dorinta de a le polei cu stralucire) sau privirea mea pierduta pe urmele lasate de cutitul impulsului daunator pe care nu am invatat sa-l controlez suficient de eficace.
As vrea sa pot afirma ca imi pare rau, dar n-am fost niciodata o mincinoasa. Uneori chiar as vrea sa ma opresc, dar nu suficient de mult.

Ofilim aripi

2011-05-26T06:45:00.000-07:00

Oamenii se pierd pe ei insisi, iar unii nu se gasesc niciodata.
Stim cu totii ca in fiecare moment suntem cate un eu care nu vom mai fi vreodata. Precum plastilina: face santuri, se intareste, isi pierde din componenta. Si noi am fost candva modelati de natura si complicii ei, de creatiile ei. Insa “in noi exista o lupta de orgolii” si retransformarea ne este constanta si inevitabila.

.............................................................

Unii oameni se pierd unii pe altii, uneori ei se poarta in sange. Exercitam cat se poate de frecvent (si posibilul ni-l creem dupa bunul plac) un drept pe care ni l-am insusit, acela de a ne forma pe suflete.
Si eu am vrut sa zbor... dar oamenii nu m-au lasat. Am vrut sa ma arunc in ape necunoscute, desi si cele de acasa imi erau tulburi. Acum... nu-i mai inteleg pe cei care au aceleasi vise. Fara sa vreau le smulg cate-o pana din aripa deja ciopartita.
Am tresariri cand ma pot controla si le repet spiritelor naucite de multitudinea vietii: nu uita, dupa furtuna mereu va fi senin! Dar daca tu vrei sa cazi, nimeni nu te mai poate salva!
Apoi imi prescriu si mie aceleasi cuvinte, pentru a ma convinge.

-Trupule, mi-esti in plus!

2011-05-14T08:10:00.001-07:00

“Tu nu ai un suflet. Tu esti un suflet. Tu ai un trup.”
C. S. Lewis

Si de multe ori acest corp ma incomodeaza. Ma strange si ma doare. As vrea sa ma extind. Sa ma mulez pe copiii plantelor si sa ma dizolv in apa. Sa alunec pe ramuri de copaci si sa nu ma intep in ghimpii trandafirilor. Umbra mea sa nu sperie pasarelele.
Vreau sa ma desprind de umbra, de pelerina asta cenusie si deformata care ma reprezinta precum o eroare genetica.
Vreau sa nu ma mai ingradesc de muschi, vene si piele. Vreau sa abandonez aceasta inchisoare dobandita fara cerere. Nu stiu ce legi nescrise ale Universului am incalcat si am fost pedepsita nascandu-ma un om limitat de pamant si de cer, in loc sa ma nasc vant; sa ma formez din aerul rece si purificator.
As vrea sa ma preling pe natura si sa absorb in a mea fiinta orice mireasma care ma atrage. As vrea sa explorez si sa-mi inscriu in spirit frazele placute si intelepte rostite de alti oameni.
Nu vreau, nu vreau sa-mi plec sufletul in fata contururilor carnale. Si totusi sunt obligata sa o fac; sunt obligata sa urmaresc cum durerile trupesti le perturba pe cele interioare, cum faramiteaza concentrarea mintii si disloca principiile vietii. Ma inveninez cu amar cand vad cum o durere a trupului poate intrerupe un drum al vietii, cum poate taia avantul si poate incrunta fericirea.
Aceasta lume in care fiintele vor sa-ti cunoasca invelisul, nu interiorul, ma repugna. Asa ca ma las purtata de mine si trec pe langa parada de portrete fara sa-mi pierd privirile pe ele. Imi pastrez ochii pentru roluri lipsite de superficialitate, nu ma mai manjesc cu imaginile unor sculpturi mergatoare. Nu ma intereseaza opera, ci iluzia si ideile pe care ea le are insamantate.

“O! Suflete, sparge-odata ingusta-ti inchisoare
Si scutura-te de lutul pamantesc”
(Alexandru Macedonski- “La suflet” )

Nu te vreau acum, aici

2011-05-04T13:39:00.000-07:00

Sunt departe…
Nu ma poti prinde cu gandul;
Nu-mi atingi sperantele,
Nu-mi vezi razvratirile.

Ma joc pe drumuri inundate
Si ma-nmoi in realitate.
Strabat dezorientata
Calea ce-o stiam odata.

Dar eu fug, fug,
Fara oprire,
Fara gand de stapanire,
Fara sa stiu unde ajung.

Fug de tine, fericire,
Sa nu-ntinezi a mea menire,
Sa nu ma ineci in iubire,
Sa nu ma stingi.

Lasa-ma sa ma prostesc!
Lasa-mi glezna sa se suceasca!
Lasa-ma sa ma gasesc,
Pana nu ma pierd complet.

Victimizare, combinare

2011-05-04T13:32:00.000-07:00

Omule, fii rezonabil!
Buzuria zorilor nu ti-o camufla,
Nu gasi ghimpi unde este lumina,
Nu pretinde furtuna
Unde nici briza nu se simte.

Aluneca pe conturul norilor
Si regaseste-te in alb,
Inhaleaza caldura sufletelor din jur,
Dar prada urii ochilor lor sa nu cazi.

Numara-ti in gand
Trebuintele interioare.
Cauta un om ca tine si imbraca-l in iluzii.
Cauta-ti opusul si rasucete-l prin adevaruri.

Farurile libertatii,
Auriul scanteilor ratacite,
Rugina intelepciunii,
Zareste-le in liniile palmelor.

Pancartele nefericirii,
Albastrul venelor,
Ignoranta omenirii,
Mentine-le la temperaturi echilibrate in pielea ta.

Impletind aparentul cu esenta,
Drumurile pavate cu rosu cu cele stelare,
Ironia inimii cu iubirea mintii,
Obtii placerea plurilaterala.

Scapa-te printre lume,
Dar nu prinde radacini.
Marhceaza in ea
Si descopera-i orice fata.

Coeziunea finite cu intregul,
Savarseste-o fara urma, fara pata.
Pe podeaua lustruita pentru defilarea sufletelor,
Traseaza liniile carnale.

Intarind pasajul si slabind articulatia,
Asteapta ploaia,
Ea te va salva!

Adanc in noapte

2011-04-20T15:39:00.001-07:00

Daca stai sa analizezi minutios sentimentele, le incurci gasindu-le radacini comune. In final, le combini si innoti fara popas in amalgamul creat. Stiu din propria experienta ca atunci cand nu ai incredere in tine… simti nevoia sa iti depozitezi increderea in acel cineva ca sa te poti sustine. Necesitatea sa crezi in ceva te domina si iti lasa naivitatea sa se desfasoare in cel mai inalt grad. Cuvintele nu sunt niciodata suficiente. Si de multe ori sunt mincinoase sau impopotonate. Isi exhibeaza sensurile exagerate precum paunul penele sale exuberante. Nu poti citii gandurile oamenilor. Insa le poti talcuii privirile si gesturile. Stralucirea ochilor nu minte si cu putina indemanare poti distinge gesticularile false de cele conduse de inima. Ideea este sa te prabuesti cu stil de fiecare data. Vei trece prin aceasta experienta de nenumarate ori. Poate iti vei insusi din ele aceleasi concluzii sau poate nu, poate vei tine minte si vei invata sau poate te vei gasi din nou, candva, in aceeasi capcana. Dar niciodata nu vei reusi sa plutesti in delir deasupra tuturor, neatens de venin. Sau daca vei atinge aceasta “performanta” va fi temporar. Nu rezisti intr-o lume coordonata de tine. Stii de ce? Pentru ca nu ai pe cine controla. Esti singur in viata si trebuie sa te mulezi in functie de altii. Trebuie sa ne acceptam reciproc pentru ca nimeni nu se poate etala cum ai vrea. Dar poate ca nu vei cadea atunci cand spiritual nu-ti va mai fi pamantesc… Nu stiu. Invata sa distingi si atunci vei dobandi sensuri existentiale.

Raspuns prompt

2011-04-20T14:54:00.000-07:00

Vrei sa-mi fii tiitor de vise si erou de cosmaruri?
Oxigenul iubirii si anularea suferintei?
Caldura iernii si adierea verii?
Valul care limpezeste iluziile si lemnul care inteteste focul?
Lacul care lustruieste personalitatea si ciocanul care finiseaza sculptura?
Cearceaful care cuprinde fiinta si cuvintele care alina sufletul?
Culoarea care relaxeaza ochiul si miza care motiveaza jocul?
Ceaiul de dimineata si ciocolata de pranz?

Raspuns prompt: Nu.

Muzica si dragostea nu au aceleasi note

2011-04-14T12:48:00.000-07:00

“Deschide-ti sufletul si asculta. Muzica este peste tot, natura are propriile ei tonuri.”
(August Rush)

Poti simtii notele chiar daca prin definitie ele nu apar. Insa se poate aplica acest lucru si in iubire? Oare daca o simti si el nu este acolo, chiar exista? Nu este oare o iluzie a ceea ce ar trebui sa fie? A ceea ce ai dori sa fie? Cat poti astepta dupa un sentiment? Cat poate supravietui simtul fara stimul? Spui ca inca ii distingi parfumul pe pielea ta, insa unica aroma impregnate in ea este cea a gelului de dus… Cat poate persista amintirea printre cadrele in lucru ale prezentului? Credeam ca am sub control raspunsurile acestor intrebari. Dar acum nu te simt, nu esti… Si cand apari la inchiderea pleoapelor mele stiu ca tot nu esti, ca tu nu simti. Pentru a comunica este nevoie de (cel putin) doi, iar eu m-am saturat sa nu primesc raspuns, sa mi se evapore sperantele si sa mi se anuleze visurile. Daca nu esti aici atunci poti sa dispari complet din imaginile mele. Ia-ti amprenta si mireasma. Nu te mai vreau in mine. Nu te mai accept in scrieri. Nu-mi dai fapte, deci nu am cuvinte sa exprim. Nu, multumesc. A fost suficient cat timp am fructificat ideea transcrisa pe o ciorna: “Caci tu traiesti in visul meu mai plin de viata, mai plin de tine, mai plin de noi decat ai fost in trairile noastre. Si imi place sa traiesc in reverie mea continua. Prefer simplitatea amagirii mele dulci decat complexitatea din jurul meu. Plaiul norilor fara limite, strabatut de razele stralucind de speranta; ploaia revigoranta si curcubeul ce infrumuseteaza ma tenteaza mai mult decat griul asfaltului si negrul pamantului brazat de pasii nostrii goi. “. Dar aceste ganduri s-au dezintegrat precum se va dezintegra si hartia pe care au fost relatate. Muzica este peste tot, la fel si dragostea. Insa muzica este continua, iar dragostea face salturi si este ciuruita. Si daca tu m-ai mintit, iar adevarul meu era minciuna ta inseamna ca nu te-am placut niciodata. Erai o minciuna, nu erai tu. Adoram prefacatoria ta, o prefacatorie pe care nu ti-am cerut-o. M-ai facut sa sper la un mai mult, cand tu esti atat de putin. Te reduc zilnic de parca ai fi o fractie si mi-e frica sa-ti descopar ireductibilul. Si stii ce este mai rau? Eu cred in posibilitatea ca tu cel adevarat ar fi putut reusi sa ma faca sa ma indragostesc pentru prima data, pentru ca sincer… acest non-tu nu a reusit.

Raul din tine

2011-04-06T11:45:00.001-07:00

Cu apa uda-ti corpul
Si purifica-l cu gandul.
Implanteaza in stropi
Naufragiul inimii.

Cuvinte ce dau omagii
Mistificarii raului,
Arunca-le in oxigen
Si-n portocaliul focului.

Infrunta bunul pe nisip,
Si pe-o petala aluneca
Orice iluzie desarta
Ce se ramifica in ani si nu mai pleaca.

Varfuri de speranta se transforma-n ata.
Camasi de forta perindeaza-n curcubee
Alungand spectrul de culoare
Si dizolvandu-l in mare.

Uneste palmele pentru rugaciune
Si santurile amprentelor sterge-le de praf.
Presara scantei pe lista de nume
A celor ce iubire vrei s-o ai.

Ramele fotografiilor combina-le cu indemanare
Si plaseaza gardul in jurul plamierului.
Palmier cu verdele caruntit de mahnire,
De uitare si de dor ce rodesc.

Nu insera modele florale,
N-ai nevoie de artificiala infrumusetare.
Traieste dorinta de rau din tine,
Dar lasa-te purtat de bine.

Timiditatea privirii, calcularea gandurilor

2011-03-29T11:59:00.001-07:00

E ca si cum te-as vedea printr-o perdea cu ochiuri ascunse intre broderii. Lumina ta nu ma mangaie; nu pot depista intensitatea culorilor tale. Iti schitez un contur nefinisat, un caracter provizoriu pentru a-mi domoli tentatia. Miscarilor tale le atribui cate o actiune, le cred covarsite de o idee hasurata de straniu. Gasesc legaturi neintelese intre ale tale vorbele, iar semnele rare si sfioase pe care mi le dai le percep precum declaratii indirecte a unei dorinte impetuoase de a ma descoperi, de a ma surprinde.
In spatele fiecarei litere din salutul meu se afla fraze care nu pot aluneca, care nut e pot sageta. In spatele exclamatiei de la revedere bratele mi se gasesc imobilizate, arzand de imaginea in care te-as imbratisa.
Am grija sa-mi calculez fiecare intrebare care ti-o adresez astfel incat raspunsul sa-mi destainuie o parte din tine. Le infasor in cuvinte simple, de suprafata si le las sa strabata distanta dintre noi adunand putere.
Palesc patimasa la atacul surasului tau si nu le permit fiorilor sa-mi tremure pielea atunci cand te apropi.
In final… rosesc.

Depozitul

2011-03-18T13:46:00.001-07:00

Hei, draga tu cea eu,

A trecut ceva vreme de cand nu am mai putut sa-mi ondulez cuvintele pe buze, sa-mi scriu citet amintirile depozitate in lava sufletului. Acolo ele stau si clocotesc; din cand in cand tresare cate o bula pentru a-mi atrage atentia. Unele se termina de ars in timp, altele formeaza crusta. Insa toate lasa in urma fumul sentimentelor lor.
N-am mai cutreierat de cateva duzine de ceasuri acele pasaje intortocheate. Am evitat sa scormonesc prin rosul lor de tema sa nu ma ard. Ultima data cand am facut-o, roiul de lacrimi intetea in mod surprinzator focul.
Dar n-am sa ma mai manjesc cu trecutul, n-am sa-i mai respire esenta. Am sa ma plimb neindemanatic pe aleile prezentului ce se lumineaza simultan cu pasul. Ce rost are sa-mi tulbur izvoarele imaginatiei pentru a-mi construi un viitor ireal? De ce sa-mi mint sufletul, facandu-l sa alerge pe traiectorii inexistente si sa simta dulceata himerelor, insusindu-si-le?
Vreau sa ma pierd in alb, fara repere. Vreau sa-mi unesc punctele traseului, privind lucid momentul in fata.
N-am sa-mi mai ung ranile cu naluci frumoase din trecut si nici n-am sa le mai masez cu inchipuirea unui viitor inseninat de constelatiile fericirii.
Ma axez pe “ACUM” .

Efectul Titanic

2011-03-09T10:10:00.000-08:00

Ma las prinsa in nevinovata ta stransoare
Si merg agale pe puntea de vise ce scartaie.
Imi cufund pieirile in umbra arborelui de triumf
Si caut impreuna cu tine avansul catre raiul pamantesc.
Nu cerem o scara rulanta, nici un lift,
Ci doar niste trepte tocite, ale caror ascutisuri sa ne taie uneori.
Insa calea sa ne fie vesnic luminata, chiar si de o flacara plapanda.
Privim in amanunt apa; ce frumos sa plutesti!
Dar orbiti de maretia aisbergului, inghetam aburii.
N-ai sa mai intalnesti un cocktail mai straniu decat indiferenta si pasiunea laolalta.
Ce culori vii, navalnic tatonate de noapte.
Da-mi o scandura inainte sa ma pierd in valuri de renegare,
Da-mi un fluier, sa-ti cramponez timpanul pana ma susti in idei.
Vreau de toate! Vrei sa ma auzi?

Pe varful piramideide viata se clatina coroana bunatatii.
Printre degetele schingiuite ale dreptatii, siroaie de rosu se strecoara.
Acest parfum absorbabil al timpului, se-mpute in carnea noastra ce tipa.
Nu am suficente foi pentru a ne transcrie sufletul;
Nu avem cu ce scrie toate firele ascutite ale mintii;
Si pana si literele ne limiteaza izvorul graiului, niciodata satul de povestiri.
Da-mi, Neobosita Putere de Pretutindeni, orice doresti! Numai sa-l traiesc cu zgomot!

Cadou, iubire!

2011-02-14T11:04:00.000-08:00

Tu, colectia mea de emotii,
respiratia mea ingreunata,
mister parfumat,
lacrimi de copil uitat pe sinele de tren,
zambet cu merje nevinovate.

Tu, lumina stelelor,
rugina ce s-a instalat in sufletul meu,
suavitatea petalelor de lalea,
scanteie de ochi,
taciunele genelor ce orneaza privirea.

Tu, literele mele preferate,
culoarea senzuala de buze,
taria lichiorului de visine,
raceala aerului de dimineata,
contrast de cer.

Tu, tais de diamant,
spirit vesel de Craciun,
catifeaua ghimpilor,
motivul diminetii mele,
efervescenta medicamentelor dizolvate.

Tu, imagine stearsa aruncata in adieri,
semafor blocat,
semn divin coborat sa-mi fie ghid,
interpretare cosmica a simplitatii.

Tu, esarfa moderna roasa de molii,
reclama ieftina la produs de calitate,
supa rece,
lumanare stinsa,
dulceata ciocolatei amarui.

Tu, mi-esti cadere in delir si picior de realitate,
inger si demon ratacit in mine.

N-am titlu

2011-02-03T13:54:00.000-08:00

Am o chitara
Si-un gust amar.
Nu plange degeaba
Inger hoinar.

Nu-mi da lacrimi negre,
Nu le vreau aici!
Priveste rasaritul!
Avanta-te pe stanci!

Insereaza-ti pe retina
Zambetul meu fugar,
Dezbina acel gand trist
Ce-ti serveste drept hotar.

Varsa-mi printre rime
A ta suferinta
Si de carbunii durerii
Mintea ti-o curata.

Nopatea sa-ti fie sfesnic
In lanul uscat de amintiri;
Luceafarul sa-ti fie neindoielnic
Prieten in priviri.

Vino sa-ti cant dragostea
Mai aproape sa-ti incalzesc rasuflarea,
Sa-ti gasesc matasea
Ce se ascunde intre ghimpi.

Nu te lasa doborat
De vartejul abatut
Salveaza o speranta
Si visul va fi refacut.

Ofera-mi in schimb dulceata
Cea care a reusit
Sa motiveze sufletul
Unui biet drumet al vietii, amagit.

Pentru ca la inceput
O scanteie zburdalnica tot a fost
Insa sa-i mai menti focul
Nu mai are rost.

Lacrimile sufletului

2011-02-03T13:51:00.000-08:00

Ai adormit vreodata scaldat in lacrimi si acoperit de suspine? Ai adormit vreodata in tonul sms-urilor care anuntau mesaj de compatimire? Ai adormit vreodata cu fata schimonosita de durerea obrajlor atunci atat de grei?
Cand timpul avea rabdare cu noi, insa acum ii suntem concurenta intr-o cursa si adesea ne depaseste. Ai impresia ca daca te refugiezi in spatele scutului tau protector de vise, cand te vei avanta sa te arati din nou vei gasi timpul asteptandu-te. LUMEA NU TE ASTEAPTA! Vezi tu: prea devreme strica, iar prea tarziu nu-i bine.
Uneori… tot ce fac nu are nicio legatura cu tot ce simt. Ma termina sa-i spun mereu mintii “ruleaza” si sfuletului “opreste-te”. Nu vreau… nu vreau deloc sa-mi inghet amarul si sa lucrez la un fular colorat de vise care sa-mi veseleasca noptile negre de iarna prea rece, sa-mi tes voiosia pe buze ca sa maschez un adevar. N-am sa ma mint.
NU-MI PASA CE VAD EI PE CHIPUL MEU, NICIODATA N-AU SA-MI VADA SUFLETUL.

Poftim

2011-01-20T13:38:00.001-08:00

Ce trebuie sa faci cand ceea ce in aparenta se prezinta impenetrabil oculta un continut mucegait? Cand o simpla fisura poate darama un castel? Cand un rebel poate invenina un imperiu? Cand realitatea nu-ti mai este o suficienta arie de desfasurare, iar imaginarul atinge cote spre infinit?
O idee obscura poate elabora un intreg scenariu nefast. O minciuna descoperita poate nimicii ani de incredere. O dezamagire in dragoste ii poate condamna pe viitori pretendenti ai sufletului tau.
Unde te duci cand drumurile vietii nu ti se mai par suficiente, iar plaiurile irealitatii raman de neatins? Ce speranta sa mai dospesti cand pana si respiratia iti arata probleme? In bratele cui sa te refugiezi cand ii concepi pe toti cu spini? Pe cine sa mai crezi si sa-i urmaresti pasii cand lumea devine doar o fantoma a ceea ce se lauda a fi? Ce scut sa iti creezi cand materialele sunt ruginite? Ce trebuie sa alegi dintre fiinite putrezite?
V-am oferit o raza de soare si v-ati uscat cu ea atunci cand eu ma asteptam sa va luminati. V-am adus apa sa va hidratati inima si voi v-ati inecat in ea. V-am gasit vant pentru a limpezi gandurile, dar l-ati folosit ca sa va intetiti furtuna interioara. V-am etalat culorile fericirii si le-ati acoperit cu mainile voastre natangi.
Acum primiti negrul! Vreau sa vad cum il decolorati!

Grimasa lui "Te astept"

2011-01-18T11:50:00.001-08:00

Totul a inceput cu un “te astept” si continua cu o fericire ce se balanseaza ritmat pe buzele sarutului.
Nu este o bucurie ce o poti gandi… este: seninatatea surasului care ridica instinctiv colturile gurii nerabdatoare pentru a-si intalni de nenumarate ori perechea, imbinarea a doua suflete tinere, pline de sperante si cautatoare de dulceata unui sentiment care triumfa prin profunzimea si puritatea sa, vacarmul de ganduri si reprezentari care domina constiinta si se incheie cu dorinta ca visul ce se va naste sa-i contina chipul. Este atunci cand obrajii tanjesc dupa acele mangaieri, mainile accepta numai anumite degete si bratele cauta un singur trup sa-l iubeasca; este armonia pe care o gasesti in sinfonia cuvintelor sale si splendoarea celor mai simple gesturi. Devine relaxarea placuta si tremurul ce actioneaza simultan la orice contact, renasterea inimii odata cu fiecare moment petrecut impreuna, suspinul ce elibereaza pasiunea care trebuie infranata. Reprezinta fiecare moment in care inchipuirea sa iti imbata mintea si proclama “BIS” pentru toate clipele voastre, rulandu-le pana la urmatoare reintalnire. O recunosti atunci cand iti pierzi ideile in ale sale si fiinta ta tinde sa alunece in existenta sa; cand contopirea a doua spirite nu ti se mai pare o banalitate si ochii duc dorul constant acelui contur iubit. Este realizarea faptului ca orice actiune se reduce in final la o singura persoana si gandurile au o concentrare comuna devastatoare pentru restul punctelor de referinta.
Multumesc pentru inundatiile de veselie si pentru oprirea eroziunii inimii, pentru grimasele instantanee si pentru vietatile colorate din stomac… pentru echilibrul pierdut in cel mai gretios si nedureros mod.

"-Esti aici?
-Da.
-Atunci inseamna ca suntem aici."

Razvratire ca la 00:00

2011-01-08T13:35:00.001-08:00

“Intr-o lume de rahat normal ca toti micii pacatosi sunt considerati inocenti.”
(Se7en)

Citesti asta si esti de accord. Te gandesti putin cum decurg lucrurile in general, apoi iti zici “Ia uite ce nu fac eu acum! Sa ma strofoc atat pentru cuvintele unei deprimate!”. Si incepi sa cauti partile bune ale vietii, sa-ti ingani ca trebuie sa profiti de fiecare moment si ca orice este posibil daca te daruiesti cu adevarat scopului.
Stiu asta… pentru ca permanent duc o lupta cu cele doua parti atat de diferite. Dar acum ma gasesc in extrema pesimista si incercand sa scap nu ma lovesc decat de argumente care ma “roaga” sa persist aici.
Tocmai ai primit sms-ul ala de mult asteptat, ce frumos! Dar ghici ce? Nu ai credit sa raspunzi. Dai cu privirea de lucrul din copilaria ta care iti reaminteste ce splendid era… asa,si? Sa-ti REamintesc si eu ca acum traiesti prezentul asta cu un miros pestilential! Si totusi… privesti curpins de emotie un beculet din instalatia de Craciun… si lasi deoparte grijile, vrei sa te bucuri de armonia perfecta a sarbatorilor. Iti imaginezi cum va fi, dar ajungi la tabloul cu un grup beat care nici macar nu mai stie ce anume sarbatoreste… sau poate iti vine in minte articolul din ziar care anunta cum s-a electrocutata un om datorita acestei chestii.
Exemplele pot continua pana la un numar aproape de infinit. Ti-as putea nota suficiente motive pentru care sa ma detesti ca pe un critic locvace sau sa ma idolatrizezi ca pe magicianul cel bun.
Ideea este ca… nu stiu care este ideea. Doar observ ca incep sa ma contrazic si descopar din nou razboiul sacaitor care este invelit in prea mult fum, asa incat nu ma pot orienta.
Intrebarea mea ar fi: Sa te chinui singur si sa incerci sa lupti cu totul sau sa te supui constient fiind ca nu esti unicul care ar vrea sa se razvrateasca, dar ca nu veti fi vreodata laolalta?
Raspuns: FA DE TOATE!

Din intrebare in intrebare

2011-01-08T13:13:00.000-08:00

Cand privesti o minune , fie ea de orice natura, ce instructiuni folosesti pentru a o intelege? Dupa ce te ghidezi pentru a o aprecia?
Viata ne surprinde de multe ori prin miscari ondulate si relaxante… favorabile. Dar alteori ne dezamageste prin complexitatea ei. Oare putem trata viata ca pe o fiinta cu mai multe personalitati ce controleaza irevocabil toate intelesurile? Sau poate viata o facem noi? Am gasit printre citatele salvate intr-un document urmatoarea intrebare pe care o gasesc acaparanta: “Te-ai intrebat vreodata daca noi facem momentele din viata noastra sau momentele din viata noastra ne fac pe noi? “. Gandindu-ma am ajuns la afirmatia ca in spatele oricarui lucru marunt se afla o bucurie… deducerea mea ar fi ca bucuria ascunde lucruri marunte. Dar priveste cat de tragic suna bucuria evaluate ca un lucru marunt… cand spunem tristete cu siguranta ne va rezulta din ceva grandios: “s-a intamplat ceva grav” spunem noi. Apreciem atat de putin bucuria si lasam orice lucru MARUNT sa ne aduca suferinta. Se pare ca ne incanta mai mult cautarea fericirii decat savurarea ei.
Iar atunci cand nu avem chef ne axam pe “nimic”. Insa reamintindu-mi lectiile studiate la scoala ma ciocnesc de ipoteza ca totul in aceasta lume este intr-o continua agitatie executata de molecule, particule etc. Deci NIMICUL NU EXISTA!
Si ajung sa aberez: Este ceva concret in aceasta lume? Un adevar ce nu mai poate fi reexaminat si descusut? Caci de prea multe ori ma trezesc bantuita de o intrebare care ma conduce la alta si alta si alta… Nimic nou, nimic vechi; pare ca totul este aici de la inceput(care este acela nu stiu) si inca asteapta sa fie deslusit.
Totusi am fost invatata ca un lucru il declanseaza pe altul, dar nu stiu de ce mi se pare ca ele sunt aici mereu si interactioneaza incontrolabil uneori.
Viata este precum un derdelus… aluneci indiferent ca vrei sau nu. Deseori dai cu piciorul in el, te saturi si vrei sa spargi gheata asta care te imobilizeaza in aria ei rece. Chiar daca este intr-un sens bun sau rau… bucatile ce se pierd sunt diverse dimensiuni care se evapora din noi si lasa… nu urme, ci gropi care nu vor mai dobandi vreodata volumul initial. Oamenii sunt finite suficient de complexe astfel incat sa nu se cunoasca nici ei insisi complet. Este uimitor cate stari pot reproduce. Eu cred ca ei sunt de toate omogenizate si se folosesc de ce au nevoie. Da… oamenii incearca,dar de cate ori reusesc?
Sfatul meu: VISEAZA SI LIMITEAZA!

Te astept

2010-12-09T09:34:00.001-08:00

“ Te astept! “ ii spuse el zambind, iar ea nici nu clipi. Se desprinse de conversatia acum implinita si spera de la radacini pana in invelisul inimii sale ca este adevarat.
Cine era el? Un acel ceva de care ea nu se putea indeparta; singurul locuitor intalnit in lumea sa haotica. Nu era un vis, nici o tentativa de dorinta... intruchipa doar gandurile ei. Era cursul ideilor sale intalnite intr-un trup placut. Era acel dialog fluid de care nu te mai saturi.
Cine era ea? Era aparent o iluzie. Era ca si cum el ar fi vorbit cu sine. Era acea intelegere si dulceata de negasit pentru el. Era acea forma bleaga a unui vis complicat. Era o simpatica aiureala de copil cu mentalitatea unui adult covarsit.
Ce semnifica aceste “te astept” ? Tot ceea ce ei doi puteau forma impreuna. Orice nascocire, orice se putea realiza decat cu sprijin. Insemna o iubire... un punct comun care exploda in mii se bucurii, doua impliniri umane, omogenizarea unui amestec ce parea ca promite decat arsuri. Insemna un inceput pentru ceea ce nu avea imaginat un sfarsit.
Si se trezira amandoi, iar acel “te astept” se retrase. Insa a ramas mereu acolo si vegheaza promitator.

Repros

2010-12-09T09:33:00.000-08:00

Tu esti precum un felinar in ceata: te observ usor, insa te descifrez cu greu. Si de ce esti asa o mare dezordine? De ce nu taci? De ce nu pleci?
Constant… cand ma ascund de mine, te gasesc de tine. Si ce visezi tu sa uit eu mai exact ? Momentele in care ma surprindeai placut sau poate cele in care te ridicai impotriva mea pentru ca aveam ambitia de a te contrazice? De parca singurul mod in care ai fi putut supravietui era cladit pe propriile conceptii, ireprosabile si de neinteles de ceilalti muritori banali. Te rog, limiteaza-te la stadiul de vis, eu nu sunt nicio zana fugita din paradis sa-ti indeplineasca dorintele. Te atrage felul meu zbuciumat de a fi, dar te innebuneste agitatia apusa peste firea ta.
Notoriu... vrei o furtuna sau o briza? Pentru ca doar un vant tomnatic eu nu pot fi.
Nu ma vrei, nu ma pierzi... Doar duci o lupta cu tine pentru mine. Scuza-ma, dar nu cred ca am inscriptionat pe nicio parte a corpului “De manevrat dupa bunul plac”. Daca macar ai incerca sa ma echilibrezi, sa ma vezi complet... sa atingi mai suav chitara asta neacordata. Nu remarci tu oare ca pot avea un gust schimbator? Cat de usor crezi ca este sa-ti fie mereu personalitatea hartuita? E ca si cum nici tu, din atata lumea nu accepti o piatra neslefuita sub forma de sculptura.
Nu vreau sa fiu o piesa pe care sa nu stii unde sa o plasezi, nici intregul puzzel. Vreau doar sa insemn o bucata indispensabila din prezentul tau.

As fi vrut

2010-11-29T11:43:00.000-08:00

As fi vrut sa nu te schimbi niciodata,
Sa ramai aici, cu mine
Pe acelasi fir neintinat de viata.
Sa nu ne pecetluiasca nimeni pasii,
Ca drumul nostru sa nu fie descoperit.

As fi vrut sa uitam impreuna de clipele din jur,
Sa ne ferim de cerneala lumii.
Sa nu suspinam decat cu ploaia;
Sa zambim... la nesfrasit sa suradem.

As fi vrut sa te gasesc mereu aproape,
Indiferent de timp.
Sa cutreieri al meu trup si chip
Cu ochi zglobi si maini timide.

As fi vrut sa ne omogenizam amarul
Si sa-l facem fericire.
Sa te caut in lume unoeri
Fara sa te gasesc...
Pentru ca tu ai fi deja langa mine.

As fi vrut sa ma opresc din a te privi
Si tu asemeni mie.
As fi vrut sa-mi fie dor de tine.

In timp am vrut atat de multe si diferite
Incat ne-am transformat de tot.
Acum... acum as vrea sa nu fi vrut nimic.
Doar sa te fi iubit.

Mai bine nu intreba

2010-11-20T01:33:00.000-08:00

Nu vreau sa te zaresc in zare,
ci aici, in ale mele unghiuri temporare.
Nu ma feresc sa te impusc cu vorbe fara alint,
Nu am nici macar politetea sa ma prezint.
Sunt un gand razvratit, aruncat;
Sunt lacrima in care se afla un pacat;
Sunt o imbratisare desfasurata fara temei;
Sunt acel tu si acel ea si acel el,
consolidat in acest eu.
Nu am regula sau curs de fel.
Sunt ce nu voi fi mereu.
Si acum ca te-am gasit,
nu veau sufletul tau palit,
ci doar un suras rapid
ca sa nu te uit subit.

Filosofeala

2010-11-20T01:00:00.000-08:00

Esenta unei arome binefacatoare nu este aceea care se simte indata ce ai imbratisat dragostea. Ci rezultatul insusit dupa o perioada in care ai criticat-o in orice vestimentatie a ei.
Sa gasesc aceasta esenta nu face parte din lista avanturilor mele. Dragostea limpede este cea care nu se cere, nu se cauta... pur si simplu intersecteaza intamplator doua suflete.
Sa pot sa privesc prin ochii tai si sa te regasesc in mine, este o aptitudine debordanta. Sa pot sa iubesc prin sufletul tau si daca tu te stingi, ma sting si eu este o rima asurzitoare, sacaitoare pentru un suflet care nu si-a dobandit inca toate gradele. In ciuda faptului ca am trait tot ce am vrut, problema este ca nu mereu in viata reala.
Am aratat constant o slabiciune pentru caracterele puternice, cu sensibilitatile strangulate si schiopatande atunci cand sunt lasate sa respire. Insa piedica mea a fost si este ca nu stiu codul de acces pentru a ma prelua un operator al sufletului vecin.
Pentru ce sa ma lupt cu o soarta care nu vrea sa avansez mai iute? Ca sa ma azvarle prin suturi? Pentru ce sa ma luminez mai curand? Ca sa pierd savoarea intunecimii? Pentru ce sa observ toate ce ma pandesc? Ca sa aflu raspunsuri sfasietoare? Nu omite ca adevarul doare pe moment, insa pe viitor te stimuleaza spre mai bine. Dar prezentul conteaza. Un viitor care-si are temelia in trecut este cea mai frivola conditie a vietii. Amintirile dau mereu buzna, insa nu tot timpul pentru a deschide ceva nou.
Mizez pe premisa ca viata fiecaruia dintre noi este un vis, insa ajung la concluzia ca nu se stie visul cui.
N-am reusit sa ma prind de un curs stabil, dar nici nu ma gasesc intr-o continua alergare. Pista mea este calcata de mersul domol al pasilor inca tematori.
Nu sunt capabila sa tes un text artificios, uneori as vrea sa ma indrept spre ceva burlesc doar din dorinta de a exprima destul de clar ca nu poftesc sa ma imbatranesc!

Plutind in suferinta

2010-11-01T05:27:00.000-07:00

Intr-o seara… intr-o seara atat de intunecata incat decat stalpii de lumina ghidau mersul autobuzului...cercetam riguros tristetea care se manifesta in fiecare parte a chipului sau masculin cioplit incomplet: schingiuindu-i sprancenele intr-o incruntare clasica, revarsandu-i pleoapele peste fereastra catre lumina, vanturandu-i genele in clipiri necontrolate, inclestandu-i dintii si contractandu-i pometii in forme rectangulare. Insa privirea sa nu conducea mai departe de geamurile prafuite si scrijelite cu nume,nu realiza nicio tranzitie.El era prezent in marginirea timpului tuturor, cea aspra si nedorita, deci durerea era constanta. Tremuram la exterior din cauza rotilor care cadeau in capcana gropilor din asfalt si in interior datorita chinului lui. Nu fi trist, suflete! Bucura-te de simplitatea durerii de azi. Oare nu stii tu sau abia acum ai invatat ca dorintele nu se implinesc ? Ca daca ele s-ar materializa niciunul din noi nu ar fi aici contemplandu-ne reciproc starea. Nu plange pentru omagierea raului de azi, viata merge inainte pentru a infrunta adevaruri cu mult mai crude. Insenineaza noaptea asta cu o stralucire a ratiunii si planteaz-o acolo sus, pentru a fi zarita si urmata de orice naluca a sufletelor abandonate in mizeria lor. Trimite un semnal “ si mie mi se intampla “ si stimuleaza initierea unei iluminari universale. Inlantuieste-ti amarul si dizolva-l in lacrimile mele care te urmaresc. Minimieaza aciditatea realitatii napastuite asupra ta. Nu ma lasa sa-ti mai trazes cu privirea liniile parerilor mele de rau... Salveaza-ma de ganduri nefaste, ca sa te salvez si eu de ele. Transforma reciprocitatea milei in una a ajutorului consolidarii de sine. Haide sa fim termenii unei ecuatii cu o singura solutie!

Zambete la pachet

2010-10-13T10:41:00.001-07:00

M-am plasat in coltul autobuzului precum o prezenta fantomatica. Ma delectam inexpresiv cu rimele grele din baladele castilor. M-am cutremurat la atingerea barilor frivole si mi-am fixat tinta: un beculet deasupra usilor care-si exprima nemultumirea prin rasfrangeri agitate de lumina rubinie. O silueta masculina imi acopera obiectul vizual si-mi zdrobeste ultima sutime din rabdare. Urmeaza un act impulsiv: mapa mea in spatele lui. Ii arunc un “ Scuze! ” de parca mi-as vinde tonul vocii pe sume exorbitante, iar el mimeaza un “ Nu-i nimic. “ cu coada ochilor. Apoi, brusc se intoarce cu o miscare robotica. Buzele i se ridica intr-un zambet strengaresc, relatand cuvinte nerostite care ma vrajesc prin lipsa lor de exprimare. Si as prefera sa cred ca nu-mi mai functioneaza corespunzator aparatul auditiv, decat sa le neg prezenta doar din lipsa articularii lor existentiale. Ma subordonez privirii culegatoare de reactii si ma las prinsa in culoarea ochilor sai. Acum chipul meu se joaca in ei si simt de parca m-ar fi asteptat dornic ca si cum as fi un cadou de Craicun. As plastifia acea expresie pentru a o putea savura minutios nelimitat. Ma relaxez acolo, intr-un moment salvat din cursul lui de desfasurare si ma straduiesc sa-l tiparesc alaturi de celelalte file din agenda amintirilor speciale prin simplitatea lor. Nu vreau sa-l arunc in partiturile nefinisate; ma avant sa gandesc ca acest el, va fi fiinta zambitoare care ma va bucura si altadata considerandu-ma o necunoscuta trecatoare. Eu insa il voi retine pentru felul neplanuit, dar eficient in care mi-a estompat nelinistile.
Si daca ne vom regasi reciproc in imaginile placute nascute in autobuz , atunci surasurile noastre vor picta in oxigenul amintirilor, alt tablou pe panza de emotii.

"Eu sunt un dezastru, tu esti o belea"

2010-10-07T12:05:00.000-07:00

Sunt erodata de amaraciunea neinduplecata si macinata de explicatii lacunare. Ma rostogolesc prin cantece intepatoare si ma pansez cu versuri striate de iubire si durere. Ma ghemuiesc pentru a opri contractarea dorului si pentru a intrerupe asteptarea. Transfuzia de dragoste nu ma transforma cum speram si acest schimb cu omenirea nu mi se mai arata profitabil. Nici natura nu ma ajuta cu fiecare element stabil care imi redescrie scenarii timpurii si-mi implanteaza senzatiile uitate in sanul sau protector. Si daca vantul nu m-ar mangaia ca tine, soarele nu m-ar privi ca atunci si stropii de ploaie nu ar ingana sunete melancolice precum melodia noastra, poate m-as putea acomoda in marginile lumii mele care duce lipsa de tine.
Daca ti-ai asculta pentru cateva momente logica sufletului, m-ai recuprinde in armura bratelor tale si mi-ai demonstra sensul expresiei “Speranta moarte n-are.“ .Dar tu nu esti precum in filmele romantice: ingerul meu; tu esti demonul meu!
Spre final ma amplasez aproape de sfarsitul idilei cu necunoscutul si visul, realizand ca pasesti marunt si sigur afara din cursul simturilor mele, a variatiei de sperante.
“Eu sunt un dezastru, tu esti o belea.” Poate reprezentam unul pentru altul un rau necesar. Insa mi-as distruge inima fara tine, nu pentru tine!

Raspunsuri neauzite III

2010-10-07T12:04:00.001-07:00

-Unde esti?
-In inima ta.
-Cum ai ajuns acolo?
-Prin cateva fraze si un zambet.
-Si ce cauti?
-Protectie, afectiune.
-Ai gasit ?
-Nu. Doar iubire.
-Si nu esti multumita?
-Ma depaseste.
-Te vei obisnui. Ramai acolo!
-Asa sper. Multumesc!
(Baiatul intreaba fata)

Metamorfoza incompleta

2010-10-02T14:58:00.000-07:00

De prea multe ori ma regasesc vorbind cu propria persoana, simtind ca doar eu ma pot intelege. Dar ce greu atunci cand ajungi ingropat in avalansa de intrebari la care nimeni nu iti poate raspunde. Ce trist sa trebuiasca sa-ti ascunzi sufletul. Si totusi, imi prefer zgarda principiilor mele... asa ca zac descompusa in tot ceea ce fac, ce detin, ce exprim. Si nu ma grabesc, prefer sa ma retin pana cand ma voi descoperi. Si nu vreau doar sa supravietuiesc, VREAU SA TRAIESC. Salasluiesc in varful prezentului, nu inaintez spre viitor, nici nu ma holbez la trecut. Ma construiesc cu grija, tiptil si astept sa infloresc. Si vreau sa exist in nenumarate modele si interpretari. Pentru fiecare el, pentru fiecare ea care crede ca ma diseca. Sunt transparenta precum un cristal si ma reflect precum o raza, dar nimeni nu ma priveste din acelasi unghi. Trebuie sa te incumeti sa privesti si in spatele oglinzii, pentru a examina complet praful ce-o acopera evitand alte dezastre.

8 sanse s-au DUS

2010-09-21T04:59:00.001-07:00

Inima pe care tu o frangi, cineva o consoleaza.
Trupul pe care tu il ranesti, cineva il mangaie.
Privirea pe care tu o ingheti, cinvea o indulceste.
Cuvintele pe care tu le ataci, cineva le primeste.
Dorinta pe care tu o inabusesti, cineva o va accelera.
Bratele pe care tu le indepartezi, cineva le va prinde.
Dragostea pe care tu o respingi, cineva si-o doreste.
Daca tu o parasesti, cineva o va castiga.

Depaseste sangele daca poti

2010-09-21T04:58:00.000-07:00

Ma dezgusta lumea in care traiesc si mi-e groaza sa ma gandesc, pe spatele cui a fost construita cladirea in care locuiesc, sangele cui a fost miseleste varsat pentru a asambla patul pe care ma odihnesc.
Privesc fugitiv suflete reci, cenusii, fara urme ale constiintei, fara nuantele virtutilor si conturul caracterului. Acumulez mila pentru starea lor atunci cand vor avansa spre cealalta lume fara a lasa nimic in urma, fara sa fi presarat o cantitate minuscula din ceea ce reprezentau asupra presupuselor persoane dragi. Pentru ca ne vom reintalni cu totii intr-un candva neprogramat, intr-un undeva nelocalizat si ne vom continua legaturile sadite in aceasta existenta.
In urma lucrurilor pentru care ochii mi-au sangerat, urechile mi-au amortit, iar mintea m-a inversunat am elevat o statistica despre ceea ce influenteaza, in general, gandurile oamenilor: 80% banii, 5% inteligenta, 5% frumusetea si 10% iubirea.
Si precum de fiecare data cand analizez minutios aspectele vietii, ma golesc de himere si ma dezamagesc de realitate. Ma gandesc ca voi fugi, in timp, de toate astea. Dar ma opresc vazand cum sangele va curge mereu, intinand orice loc in care eu voi spera ca voi ajunge.

Opinie despre "ea" cea "eu"

2010-08-20T03:52:00.000-07:00

Si multi se intrebau in spatele suvitelor sale, de ce capruii dulci nu i se mai dilatau in nuante calde, in valuri blande de imbratisari. Cum si-au pierdut tonurile expresive in monotonia racelii, a frivolitatii. Oare sufletul sau nu mai accelereaza pe plaiurile visarii? Oare nalucile fericirii nu-i mai ingana inainte ca pleoapele sa-i sigileze simturile? Sau poate chiar ele, pleoapele, sunt responsabile de privirea distrata, neghidatata, orientate mereu spre cer fara un punct de sprijin… doar balansandu-se de la un semn de miscare la altul, fara ca niciunul sa fie capabil sa-I captiveze atentia. Poate pleoapele nu o mai protejeaza suficient. Inainte, o clipire fugara era de ajuns pentru a escalada de la o intamplare la alta. Nu ramaneau cicatrici, fraze neterminate, gesture bruscate, imagini perforate. Acum clipeste doar atunci cand pleaca, precum o ezitare. Insa nu o opreste, este doar un mic tic al amintirilor care incearca sa o salveze de pierderea ei totala in zare. Doar dispare, lasand urme numeroase si adanci, scrijelindu-le cu putere in inimile celorlalti. Dispare dezinteresata si total neafectata de golurile dezamagitoare pe care le lasa in urma. Golurile altadata fiind pline de tot ceea ce reprezinta ea. Si cred ca intentionat se implanteaza atat de profound si tot intentionat ciuruieste apoi totul. Pentru ca durerea sa fie completa, fara alta cale de scapare decat pierderea amintirilor cu fiinta sa pe vecie. Dar cine poate izbuti o asemenea provocare, cand numai simpla ei privire captusita cu piese de nepatruns, tulbure de la amestecul bizar de ganduri, trairi, idei, sentimente, iti insamanteaza o dorinta navalnica de a i-o descifra?
Si acea ea devin eu; fara gene nastrusnice care mimeaza bataile inimii, fara sclipire incurajatoare in ochi, fara gesture tandre spontane si nemeritate, fara firele de par zglobii protectoare a tuturor obrajilor umezi, fara ganduri inutile in directia altora, fara niciun punct scapat din multitudinea de puncte naïve care ma defineau.
Spun doar: ENUMARA-MI PE O COAJA DE PORTOCALA, MOTIVE PENTRU CARE AR TREBUI SA MA RETIN DE LA ACTIUNI IMORALE IN ACEASTA LUME PLINA DE DEPRAVARE.

Iubirea

2010-08-13T17:19:00.000-07:00

“ Iubirea este imbatatoare, dar betia ei trece. “

O adiere pierduta mi-a adus cu ea vorbele: “Iubirea adevarata nu moare niciodata.”. Eu nici nu m-am sinchisit sa le analizez indelung, ci le-am respins indata. Dar acum, amintindu-mi-le, manifest o dorinta de a le ataca… iubirea nu moare, dar isi pierde savoarea imbatatoare, prospetimea, aroma diferita de la o fiinta la alta. Iubirea este capricioasa, trebuie rasfatata… trebuie sa-i daruim incontinuu tot ce ar multumi-o, ar mentine-o, dar astfel isi pierde puritatea… se transforma, se uzeaza si ne copleseste.
Desi se spune ca iubirea-i cea mai frumoasa traire, ea este si cel mai de temut dusman. Te arde incalzindu-te incontinuu, te domina facandu-te sa pierzi controlul asupra ta, te impulsioneaza spre orice actiune necugetata in numele ei, te conduce dupa bunul plac infulentat in majoritate de persoana iubita, te schimba temporar sau pentru eternitate, distrugand si remodeland idei, principii, convingeri… si apoi nu te mai poti invinui decat pe tine pentru ca nu te-ai infranat la timp.
Iubirea nu este o fiinta… este cea mai inversunata afectiune, cea mai puternica automutilare sufleteasca, cea mai apriga boala a mintii.
IUBIREA ESTE ATUNCI CAND NU-TI MAI APARTI.

Jocul cu "R"

2010-08-13T16:51:00.000-07:00

Ma indrept prin caldura doboratoare spre destinatia obligatorie si ma gandesc ca in acest moment pot afirma cu tarie ca lumea asta este de platisc. Si atunci cand spun “lume” nu ma refer la mediul inconjurator in sine, ci la persoanele care il devasteaza. Sunt atat de uzate, commune si prelucrate de orice si orcine are mai multa putere, incat ma intreb daca vor mai ajunge vreodata la structura initiala. Raspuns prompt: NU. Pentru ca nu sunt precum plastilina, aici deja am vorbi de un compliment, de un rang inalt pe care putini il mai pot primi; au ajuns “trimfatori” si fara efort, din pura insensibilitate uzuala(fara suparare) la stadiul de plastic. Acum doar o minune ii va mai putea remodela, ceva incins si hotarat. Dar cine oare s-ar mai osteni sa depuna acest efort? Incercand doar sa-i suporti te simti de parca ai fost de mult secatuit si doar te agiti inutil… sa te avanti sa gandesti ca ai putea sa ii schimbi cumva te transforma direct intr-un visitor. Sa ii infrunti pentru asta… pf… ar fi precum daca ai dori sa te distrugi pe tine. In final te-ai transforma asemenea lor. Arta de a convietui este atat de pretioasa si se pare ca aceste noi masinarii(noi pentru ca sunt mereu intr-un proces de adaptare in functie de ce alta rautate se mai poate face) o manuiesc cu usurinta. De fapt e un joc cu doua reguli clare: rezisti si esti acolo, te razvratesti si esti afara. E un joc dominat de verbele cu “r” : retraiesti fiecare amintire dureroasa, respire pentru ca trebuie, renasti de cate ori cineva cu mai mult “curaj” iti prescrie asta, rezisti la orice sut/ bata/ palma/ branci (sau toate variantele mentionate anterior) de fiecare data, cand o sa-l Reprimesti, reiei tot ce crezi pana cand va fi asa cum ei doresc, reproduci ceea ce ti se impune din unicul motiv deja relatat: pentru ca ti se impune, rezolvi probleme inventate si rescri Replici aruncate aiurea pana cand sunt coerente. Si tot dupa acest model, pana cand nu mai poti indura, dar tot o sa o faci pentru ca… pentru ca suntem toti imobili in jocul cu “R”… buni,rai(inca un motiv pentru denumire), trebuie sa supravietuim.
Brusc, fata imi este asaltata de stropii imprastiata de o fantana arteziana. In urma acestui atac binevenit toate aceste idei s-au imprastiat, eliberandu-ma. Am chicotit spunand incet “Multumesc!” in timp ce ma straduiam sa privesc cerul. Apoi am Revenit la indiferenta mea obisnuita fata de orice mi-ar intrerupe visele infantile.

Focul tau, apa mea

2010-06-30T05:53:00.001-07:00

Il priveam ca pe o naluca printre betoane, fara sa ma clintesc de pe acea crestatura a trotuarului. Ma balansam precum un copilas pe acea bucla de ciment inainte ca el sa-mi intretaie cursul ochilor. Si am ramas asa, precum o bucata de mobila: fara grai, fara suflare, fara niciun simt uman. Dar aceasta stare de nestare nu a persistat decat pentru cateva secunde, caci am eliberat acorduri de ras succesive si inexplicabile. Nu le puteam modera avansul si nici nu cred ca-mi doream cu adevarat. Apoi mi se parea ca muschii picioarelor sunt din gelatina si urma sa ma prabusesc. Mi-am pierdut pentru un moment echilibrul, dar el nu a observat dat fiind ca asa ceva este regular la mine. El se apropia, pasind agale, dar mie mi se parea ca inainteaza incet de afurisit. Si buzele-mi cereau sa valseze cu ale sale. Prin urmare m-am indreptat si eu spre el si din trei salturi am aterizat in fata lui... sau mai corect descris, in bratele lui. M-am retinut din dorinta de a-i captura buzele, insa trebuia sa ma pansez cu ceva. Asa ca m-am alinta cu stransoarea lui dragastoasa. Atunci a fost clipa in care nimic nu a mai contat, in care m-am pierdut in aer; speram sa prindem radacini, dar ma multumeam savurandu-i materia. Chiar daca stiam ca scopul intalnirii era sa ma certe, sa-mi tachineze orgoliul si ar fi vrut sa urle incat leii sa creada ca s-a convocat o intalnire a fiarelor, stiam ca era acolo pentru mine. Iar in ecuatia iubirii mele era suficient. Si totusi, il inabusam total, ii simteam furia evaporandu-se precum apa fiarta. Au existat si momente in care eu eram apa sa si el focul meu, nu invers, dar astea sunt alte ite, alte randuri de agenda nescrise.

Sustine-ma, te rog!

2010-06-30T05:52:00.001-07:00

Adanceste-ti ochii intr-ai mei si spune-mi daca depistezi urmele acelor fapte pe care le-ai zarit si tu candva. Pentru ca indiferent de distanta, imprejurari, balansurile timpului, mereu exista acel ceva care ne uneste, acele semne rasfrante care ne leaga firele dincolo de simturile noastre umane... pentru ca privim acelasi cer in fiecare moment. Ajuta-ma sa nu mai cunosc realitatea prin prisma lacrimilor mele, ci clarificandu-mi gandurile tale pentru a te putea vedea de aproape, complet.
Dezbraca-te, te rog, de ironiile cu care intepi lumea si dezveleste-mi incet latura ta protectoare. Nu accelera in cursa cu atitudinea mea dezinteresata, ci franeaza daca visele ma inving din nou, reliefandu-ti prin mine/ pentru mine rabdarea pentru a ma invata talcul luptei cu speranta incomensurabila.
Invata-ma sa palpez destinul la adevarata lui semnificatie si inlatura-mi preafericitele iluzii. Traduce-mi tainele supravietuirii si eu ti le voi descifra pe cele ale convietuirii.
Insamanteaza-mi stabilitatea, ingradindu-mi speranta, lasand-o sa avanseze pana la cote limitate. Fii-mi paznic al imaginatiei si reflecta-mi sclipirea din ochi spre ceva productiv. Nu ma lasa sa zbor, nu ma lasa sa cad, mentine-ma la o altitudine favorabila si eu te voi sustine mereu. Pe cuvant de promisiune!

Cocon

2010-06-23T12:50:00.001-07:00

Adauga-mi numele pe lista criminalilor
Aseara am oprit un fluture sa zboare.
Ma privea din departare
Si se intreba:
Ea va fi cea care imi va taia avantul, oare?
I-am cules din aripi culoare
Si-am imbinat cu indemanare
Pana am ajuns la un amestec oarecare
Fara sa ma intreb daca-l doare.

Reprezenta un proiesct nefinalizat,
De Dumnezeu creat,
De nimeni aparat,
De familie indepartat,
De gravitatie ignorat,
De mine asasinat.

Raspunsuri neauzite ΙΙ

2010-06-23T12:40:00.000-07:00

-Cat ma iubesti?
-Niciodata suficient.
-Se intampla uneori sa nu-mi raspunzi... de ce?
-Pentru ca n-as vrea sa irosesc timpul pe care il dedic jocului cu chipul tau.
-Dar esti rece, sunt rece atunci cand ma privesti fara sa-mi schitezi dragostea. Nu vreau sa ma tratezi precum un obiect de expozitie.
-Esti singura ce merita admirata in aceasta prezentare de fiinte oarecare.
-Si cum ramane cu ce vreau eu?
-Daca ma vrei pe mine, nu mai este nevoie sa ceri. Daca visezi la altceva, pe mine oricum mereu ma vei avea.
-Imi doresc sa nu mai vezi prin mine, ci sa ma vezi pe MINE. Cer prea mult?
-Nu ti-as putea spune vreodata ca imi ceri prea mult, insa figura ta imi este la fel de fugara precum persoana ta. Nu privesc prin tine. Te urmaresc pe TINE. Ma pierd in decor pentru ca te regasesc in florile pe care le preferi, norii pe care ii pretuiesti, lucrurile si locurile despre care imi vorbesti. Tu esti tot ce ai trait, tot ce ai grait, tu esti totul pentru mine.

Lupta de orgolii

2010-06-06T05:32:00.001-07:00

Inainte ma consideram norocoasa datorita faptului ca asemenea senzatii de deziluzie nu ma atacasera decat printre randurile cartilor; ca lacrimile mancate de perna nu-mi izbucnisera decat la auzul propriilor cuvinte recitand durerea scrisa de autori mai mult sau mai putin recunoscuti. Eram teribil de tentata sa cunosc orice sentiment care putea fi experimentat si n-am remarcat ca ma aflam atat de aproape de rapa. Ma leganam pe marginea-i fragila si nu i-am inteles adjectivul pana cand nu am mai simtit acelasi strat sub talpi; pana nu am privit in sus si am realizat cat de deasupra si in siguranta ma cladisem.
Am cunoscut lupta de orgolii, de capricii; ne loveam coarne-n coarne, cap in cap sau aripi in aripi. Nestavilita dorinta de a-l domina... pentru ca daca nu se supunea vointei mele, atunci urma sa se plece in fata ei. Nu trebuia sa depuna efortul sa-mi inchine pretexte, nici macar sa le faureasca. Si da, cuvintele sale ma ajungeau, ma juleau; dar folosind principiul bumerangului le trimiteam spre el amplificandu-le durerea cu cea mai mare deceptie: aceea ca m-a atacat.
Acum prefeam sa cred ca nu-mi vorbea pentru ca nu ma gasea printre umbrele albe ale trecutului. Ele erau inca prezente intre noi doi precum un voal opac, ale carui fibre mai degraba ne-ar fi atacat decat sa ne ingaduie sa ne zarim. Si ma straduiam sa-mi imblanzesc orgoliul pentru a dezintegra carpa care ne indeparta incet. Dar chiar daca as fi dedicat fiecare rasuflare acestui scop, tot nu as fi cedat.
Cine este el? Inca un nume pe lista de dezamagiri, un esec al Creatorului, un manunchi de vise intr-o carapace de dezastre. Cine sunt eu? Cea care si-a valorificat naivitatea si s-a strecurat prin scutul sau, apoi a fost silita sa supravietuiasca acolo. Ne-am ciocnit visele si s-a produs lava care mi-a devastat inima. Iar in final... a fortificat carapacea.

Nou viciu

2010-05-30T05:52:00.001-07:00

Nu prinsesem niciodata gustul iubirii si aroma dragostei la prima vedere. Nici nu lasam sinapsele neuronilor sa dea crezare acestor lucruri. Dar acum imaginile defilau pe retina, de parca as fi fost un spectator al circului pe care EU il creasem.
Intampinam cu bratele deschise gandul ca atractia pentru cineva de sex opus, din primele secunde cand il zaresc, a devenit un viciu pentru mine; ca evitand alte posibile greseli, am cazut de buna voie in mania indragostitului si o savuram ca pe o inghetata in arsita verii. Imi lasam trupul sa tanjeasca dupa atingerea mainilor care ar putea deveni un tot unitar. Si senzatiile care se absorbeau pana la legatura cu creierul, preluau intr-un final conducerea asupra eului pe care il intruchipez. Din instinct furam priviri, fara sfiala, precum cel mai josnic bandit, care urmareste decat statisfacerea egoului sau. Dar apoi le imbibam privirea cu zambetul meu care avea mai multe fete decat laturile unui poligon. Ma jucam cu atata voiosie, incat daca ma analizai minutios, regaseai nastrusnicia unui copilas. Nu era precum jocul cu focul, deoarece singurul mod in care puteai sa te arzi era sa te proiectezi in viitor alaturi de celalalt. Iar aceasta iluzie presupunea iubire... si iubirea nu pare prevazuta cu ceva rau.
Apoi ma imbracam in eleganta rochiei pe care o formau replicile cuceritoare, dar mergeam desculta pe ghimpii care se nasteau odata ce remarcam ca sunt aceleasi cuvinte uzate. Ranile mi se cicatrizau cu o viteza uluitoare, prin urmare, nu ma lasam domolita de griji. Reuseam cu succes sa-mi indrept atentia asupra unui ALTUL imediat ce TRECUTUL mergea mai departe.
Si brusc apari TU... imi innozi momentele pentru a te regasi in amintiri. Si daca eu eram capul si restul pajura, tu inversezi rolurile lasandu-ma in neputinta in care eu ii adanceam pana acum cateva batai de ceas pe ALTII.

Vopsim cuvinte

2010-05-12T11:36:00.000-07:00

Credem ca daca vopsim cuvinte obtinem legaturile dorite… pentru ca nu avem curajul sa ne vopsim pe noi pentru a ne multumi. Dorim cuvinte pe care le potrivim in functie de situatie... pentru ca in fiecare zi e ceva cate te enerveaza, ceva care te dezamageste; un gand care te chinuie in fiecare zi... si nu neaparat bun... mai deloc bun. Ne decoloram amarul, donand culoare cuvintelor; le oferim impulsuri pentru a ne imparti nefericirea tuturor. Daca eu iti spun “Am facut un gest nobil. ” , tu ma intepi raspunzandu-mi “Un gest imbecil. “ si daca te intreb “De ce? “ , te motivezi spunandu-mi “Pentru ca sunt sinonime! “ . Si uite asa reactiile cuvintelor continua la nesfarsit.

Leapsa

2010-05-07T06:04:00.000-07:00

Daca eram un anotimp, as fi fost primavara.
Daca eram o luna, as fi fost martie.
Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost miercuri.
Daca eram un animal marin, as fi fost o stea de mare.
Daca eram un animal de uscat, as fi fost o pantera neagra.
Daca eram o virtute, as fi fost fidelitatea.
Daca eram o planeta, as fi fost Jupiter.
Daca eram un lichid, as fi fost sirop de cirese.
Daca eram o piatra, as fi fost un rubin.
Daca eram un metal, as fi fost aur alb.
Daca eram o pasare, as fi fost o colibri.
Daca eram o planta, as fi fost o pernettya.
Daca eram o stare a vremii, as fi fost o tornada.
Daca eram un instrument muzical, as fi fost o harpa.
Daca eram o floare, as fi fost o floare de colt.
Daca eram un sentiment, as fi fost emotia.
Daca eram un sunet, as fi fost ''lalala''.
Daca eram un cantec, as fi fost Sad Piano Song 2.
Daca eram un film, as fi fost V from Vendetta.
Daca eram un serial, as fi fost cu prea multe intrigi.
Daca eram un oras, as fi fost Atena.
Daca eram un gust, as fi fost intepator.
Daca eram o aroma, as fi fost suava.
Daca eram un material, as fi fost matase.
Daca eram o culoare, as fi fost purpuriu.
Daca eram o parte a corpului, as fi fost buzele .
Daca eram un drog, as fi fost ecstasy.
Daca eram un accesoriu, as fi fost o bratara.
Daca eram o expresie a fetei, as fi fost un zambet.
Daca eram un personaj din desenele animate, as fi fost prietena lui Marcelino Pan y Vino.
Daca eram o forma, as fi fost un romb.
Daca eram un numar, as fi fost 5.
Daca eram o haina, as fi fost o esarfa.
Daca eram o reactie, as fi fost entuziasm.
Daca eram un gest, as fi fost imbratisarea.
Dau leapsa lui Mishka si Zori de Zi...

Am promis ca nu si totusi voi

2010-05-04T08:03:00.000-07:00

Dupa tainele oculte ale inimii, te-am iubit in taina. Vroiam ca sarutul tau sa-mi opreasca zambetul, arzandu-mi buzele. Atatea cuvinte care nu au luat viata... sau au murit pe buzele mele si le-am eliberat printr-un suspin. Observasem ca-mi intretaiai calea doar atunci cand era frumos afara, dar atunci nu aflasem ca soarele meu rasare odata cu chipul tau (si nici tu nu ai aflat) . Intr-o stare de neputinta te numisem nimicitor de sperante, restaurator de depresii. Imi ziceam “infasca aripi” pentru a pleca in cautarea culorilor echilibrului. Am promis ca nu-ti voi mai oferi niciodata vreun rol in scenariile imaginatiei mele, nici macar figuratie, dar cine-si poate controla subconstinetul? Asa ca, probabil, voi continua sa crosetez povesti cu subiect irealizabil, in care vom fi personajele principale care niciodata nu vor juca impreuna in realitate. Dar cine ma va opri sa sper? Pentru ca eu nu... pentru ca stiu ca pana si vantul le raspunde frunzelor.

Copil- Nu, Da

2010-05-04T07:59:00.000-07:00

Copil,
De ce taci?
Nu,
Da.
Nu-ti spune inima
Sau nu poate afla?

Copil,
Zambeste!
Nu,
Da.
Pivirea-ti ofileste,
Daca fericirea pe chipu-ti nu straluceste.

Copil,
De ce nu ma crezi?
Nu,
Da.
Lasa-ma sa patrund in lumea ta.
Da-mi incredere,
Altfel o voi fura.

Jocul iubirii bolnavicioase

2010-05-04T07:58:00.001-07:00

-Esti un mincinos!
-Si tu o scorpie!
-Ne completam pentru a forma un rau major. Ca niste piese de puzzel facute din sugativa, chiar daca le uzi cu lacrimi, vor absorbi durerea/ fericirea, uscandu-se si revenind apoi la starea lor initiala de indiferenta.
-Nu suntem de unica folosinta, nu ne vom satura niciodata sa ne agasam pentru ca numai asta ne tine vie iubire... sau jocul iubirii.
-O iubire bolnavicioasa, dar indispensabila.
(plus sarut)

Nu am… , pentru ca nu ai…

2010-05-03T08:57:00.000-07:00

“Doar doua clipe caravanele visurilor noastre s-au intalnit, apoi eu am plecat pe drumul meu si tu pe al tau. “
(Tere Lyie)

Doar clipe ne-am impleticit visele, apoi am ramas tanjind dupa rezultatul ce-l asteptam. Nu am avut putere sa te pastrez, sa te leg de viitorul meu, sa te lipsesc de sentimentele ce-mi strabat sufletul, pentru ca nici tu nu ai avut curajul sa ma ceri, nu mi-ai cedat increderea pe care involuntar si negrait o ceream, nu ai binevoit sa-ti domolesti orgoliul, asa ca nici eu nu am avut inversunarea de a te atrage si nu ti-am aratat afectiunea pe care tu ai crezut ca de drept ti se cuvine. Nu am vrut sa-i implor destinului indurare si iubire.
Nu spune ca daca ai putea sa dai timpul inapoi ai corecta ceva, pentru ca nu ai avea ce, in conditiile in care nu ai facut nimic.
Aveai asteptari de la mine, dar nu ma cunosteai. Aveam asteptari de la tine, dar de la “tine” cel pe care-l credeam, pentru ca nici eu nu te cunosteam.
Daca intentionezi sa-ti ceri iertare, sa te hotarasti, te rog, pentru care parte mai exact. Imi pare rau ca te dezamagesc(poate din nou), dar a venit si randul meu.

Raspunsuri neauzite

2010-05-03T08:53:00.000-07:00

-Vei fi acolo pentru mine?
- “Acolo” presupune un viitor indepartat, iar eu sunt deja aici pentru tine.
-In inima ta este iubire?
-Nu stiu definitia cuvantului “iubire” , stiu doar ca singurele litere prezente in inima mea sunt cele care iti alcatuiesc numele.
-Care este visul tau?
-Visez sa ma visezi.
-Ce simti?
-Nimic. Nu esti aici ca sa te simt.
-Si daca nu ma atingi, nu ma simti?
-Putin, suav... esti ca un inger de neatins, ca o fantezi de neajuns.
-Cine esti?
-Un ratacitor... printre liniile corpului tau, printre simplele si naucitoarele tale cuvinte.

(Fata intreaba baiatul)

Incurajare

2010-05-03T08:49:00.000-07:00

Haide sa cautam, sa inlantuim, sa combinam, sa formam. Sa realizam ceva care sa ne ghideze spre altceva. Haide sa speram uniti, doar maine e o noua zi... mai buna, mai rea... macar vom fi pregatiti. Haide sa ne definim mai bine valorile vietii si sa furam iluzii din carti si culori din filme. Haide sa fugim impreuna, sa ne ascundem de soare si de luna.
Haide sa ne iubim!

Din cenusa plus ceva

2010-05-03T08:46:00.000-07:00

-Ce faci?
-Analizez cenusa.
-Cenusa cui?
-A gandului.
-Care gand?
-Cel care a nascut speranta.
-Si ce vezi?
-Prea putin din ce mi-as fi imaginat.
-Si esti trist?
-Nu.
-De ce?
-Pentru ca sunt indeajuns de aprig incat sa-mi creez propria pasara Phoenix.

(Copilul intreaba adultul)

Ploaia

2010-04-19T12:38:00.000-07:00

Ce poate fi mai frumos decat momentele in care cerul plange, purificand pamantul strabun si insemnat de faptele locuitorilor sai?
Ce floare pare mai vesela decat aceea care permite razelor de soare sa se joace in roua ce o imbraca?
Ce sunet este mai placut decat cel al simfoniei picaturilor care-si amplifica acordurile asaltand multitudinea materiala care ne inconjoara?
Ce miscari ale trupului par mai delicate decat acelea care se zaresc printre decorul stropilor de ploaie?
Ce atingere este mai invioatoare decat cea a lacrimilor Domnului?
Ce clipe mai relaxante decat cele cand vezi reflexia vietii tale in siroaiele de apa?

Strecurat din amintiri

2010-04-13T11:35:00.001-07:00

Nu a fost niciodata mai mult de atat: doua-trei ore in noapte, stand unul langa altul, intr-un local de care nu auzisem pana atunci, undeva aproape de pamant. Iti puteam simti mirosul, rar sa iti ating pielea. Cuvinte frumoase zburau, ferindu-se de dozele de bere care te inconjurau; iar eu ma pierdeam printre intelesurile lor in timp ce ele se raceau de la atata ironie. Si le credeam, si le-am crezut, si le cred atunci cand vreau, si le voi crede mereu. Nu traiesc cu speranta ca te voi uita, ci cu cea ca te voi avea candva.

Mama tanara

2010-04-05T11:21:00.001-07:00

Statea rezemata de un copac, bolborosind agitate la telefonul mobile pe care il tinea la ureche, ignorand complet pata de culoare vesela care facea tumbe in jurul sau, leganandu-si poalele rochitei in valuri si inganand nota muzicala “la” pe diferite tonalitati. Fetita ii ajungea domnisoarei de langa pana la genunchi; avea o rochita rosie in pliuri, parul lung si caramiziu care era terenul de joaca al razelor de soare ce-i ofereau o stralucire divina. Ea isi gasise ringul de dans intr-un colt de strada, incingand asfaltul cu repeziciunea pasilor sai mici; emana o veselie molipsitoare, astfel incat o priveam dominata de dorinta arzatoarea de a ma alatura lumii ei hazlii.
In urmatorul moment cantecul vioi a fost inlocuit de mataieli si sughituri, inghitite uneori de suspine si nuantate de cuvantul “mami” . “Femeia” ii arunca cateva vorbe rastite si isi continua conversatia... daca s-ar fi uitat la ea in timp ce-i zisese “Inceteaza cu prostelile! Nu vezi ca sunt ocupata? “ , ar fi zarit sangele care-i siroia pe genunchi. Insa plansul tot nu s-a oprit, iar aceasta a impins-o. Copilul s-a dus incet spre un tufis, a rupt una dintre fiicele proaspat inverzite ale acestuia si si-a presat-o pe rana. Intorcandu-se (in sfarsit) spre pruncul sau si analizandu-i gestul, “femeia” a tipat inebunita: “Ce crezi ca faci???! “ si a lovit acel omulet peste obrajorul imbujorat si umed, care a fost inghitit de mana coordonata de furie.
Tu, mama tanara, ce satisfactie nemaiintalnita castigi exercitandu-ti puterea pe cei mai slabi ca tine? Oare nu stii ca toti suntem facuti din aceiasi materie- creatiile Lui Dumnezeu- si ca nu te apropii de acesta prin maltratarea ingerului care ti-a fost dat?

Semn pentru tine

2010-03-30T10:54:00.000-07:00

As vrea sa pic in ceara pe filele vietii tale, ingalbenite de fum de tigara, toate bataile inimii mele, ritmate de vibratiile pe care mi le transmiti, pentru a simti amandoi acelasi patos care se implanteaza in fiinta mea. Printe rime si legaturi de cuvinte, eu ma destind si sper ca tu sa nu cedezi. Am nevoie de tine sa lupti impotriva tuturor vocilor rau intentionate pe care le-ai putea auzi despre mine. Eu am dat startul din nou prelucrarii inimii mele in favoarea ta, realizand perplexa ca singurul teren roditor pentru aceasta esti tu; ca doar radacinile dragostei tale inchipuite in mintea mea se pot hrani din dragostea pe care as putea eu vreodata sa o ofer, in ciuda limitelor impuse de rasfrangerile trecutului. Si probabil ti se pare ciudat ca am dat nastere urmatoarei idei: lasa destinul sa isi continue paginile... de ce incerci sa transpui in rupturi de grai ceea ce nici macar tu nu esti sigur ca simti? Crede-ma... nu sunt cea mai optimista persoana pe care o cunosti, dar te voi intelege atunci cand vei fi pregatit.

Nu din nou

2010-03-29T11:27:00.000-07:00

Ti-am spus vreodata cat de mult urasc linistea? Ca imi ies din fire atunci cand imi pot auzi glasul gandurilor si scrasnitul maselelor in timp ce mananc? Uite cata dezordine... sentimentele mele se afla in masinaria de reciclat, de aceea este atata zarva in jur. Nu vreau sa devin precum vantul ce bate intr-o singura directie: rece si calculata. Tu lovesti cu piciorul varful umbrei corpului meu crezand ca ma ranesti in vreun fel, iar eu ma rasucesc agale in pasii dansului cu tente celeste si cu originile in imaginatia mea, evitandu-te. Nu stii ca nici macar reflexia comportamentului tau nu ma mai atinge. In ce moment liniile trupului meu au incetat sa-ti capteze atentia? De cand materialul meu de baza a devenit sticla?
Am ramas suspendata de singurul fir de speranta care mai zgarie cutele subconstientului si tu esti undeva jos, la picioarele mele. Nu mi-ai putea detecta in veci mireasma urii care se infrupta din sufletul tau. Si am o senzatie dezagreabila cand ghicesc in viitor si, tu, apari deja secatuit cand ma vezi impleticita in jurul... nu prietenului- ci dusmanului tau.

Clipa din noapte

2010-03-29T07:15:00.000-07:00

Si, tu, luna, doar tu ma veghezi cand vorbesc singura. De ce nimeni nu ma vede, nimeni nu ma aude? Alunec usor pe undele sonore emise de sagetile ceasului si nu-mi seamana deloc a tipicul “ tic-tac “ . Interpretez fosnetul frunzelor, aberand in ganduri idei ce mi le transmit. Dor de toamna, dor de tine, dor de noi. Dor de frunzele rubinii ce ne pecetluiau pasii, de mainile noastre pereche, de caldura trupului meu protejat de tine.
Si stelele-mi vorbesc aliniindu-se in scrierea lor stralucitoare, dar eu tac. Ma afund in doina greierului si ma pierd acolo- printe firele reci de iarba. Simt cum argintul din bijuteriile primite de la tine, parca se topeste si se prelinge pe pielea mea arzand-o; dorind sa isi imprime amintirea ta chiar daca, poate, maine ma vei gasi in bratele altuia.

Strainul

2010-03-17T14:15:00.000-07:00

Urcam grabita scarile pentru a intra in liceu, eliberand vibratii negative si mimand jigniri asupra celor care facusera recreatia atat de scurta incat nu-mi ajungea timpul ca sa rezist la coada de la xerox.
Deja ma certasem cu o persoana draga si eliberam tunete si vartejuri din mie care speram sa nu ajunga la nori pentru a starni o ploaie... asta ar mai fi lipsit.
Brusc, ma opresc in fata usii realizand ca urma sa ma izbesc de cineva. Imi ridic privirea cruda din pamant si ea mi-a fost incatusata de ochii lui, a caror culoare se scalda in razele soarelui, ce pareau ciudat de stralucitoare in clipa aceea. I-am escaladat chipul in tacere si i-am gasit trasaturile in amintirile mele. Cu siguranta il mai vazusem inainte, insa nu-l vazusem ca acum. El se da deoparte si imi face loc sa inaintez. Ii multumesc zambind, cu sunetele rostite pe jumatate, apoi ma intorc derutata pentru a-l mai analiza o data.
Cumva... el reusise sa readuca la viata fluturasii uitati din pantecele meu.

Sfarsitul unchiului

2010-03-17T07:14:00.000-07:00

23.02.2010

Ii priveam fugitiv moartea in ochi, care nu reusea sa se ascunda in spatele irisului.
Ma ardea, ma durea, desi el nu ma privea... analiza indelung coltul incaperii in care ne aflam, pleoapele tremurandu-i si globul ocular negasindu-si locul in mica suprafata pe care o avea la dispozitie.
Cee ce reuseam sa observ cu claritate printre avalansa de lacrimi ce-mi tradau zambetul improvizat din suflet pt a-l multumi, erau ranile ce-i incrustau buzele deja uscate din lipsa lichidelor.
Incercam sa deslusesc ce dorea sa-mi spuna; as fi fost in stare de atatea lucruri numai ca sa-l mai aud odata zicandu-mi vorbele care ma marcasera zilele trecute, acel ultimatum sfasietor care-mi inclestase muschii cand vroiam sa ies din salonul spitalului: “ Sa fii cuminte “ . Niciodata nu-mi mai zisese asta, pentru ca increderea pe care o avea in mine, parea ca nu are limite, dar atunci o spusese incet si posomorat. Eu... pentru a-i da un raspuns plin de speranta pe care chiar nu o aveam, m-a intors surazand “ Data viitoare cand o sa vin sa te vizitez, vreau sa te gasesc acasa! “ . Asa a si fost... insa cand am gandit acel lucru, speranta aceea inventata se referea totusi ca operatia ar fi reusit si el s-ar fi putut alimenta din nou. Dar nu a fost asa... acum, in timp ce incerc sa ma pregatesc pentru orele de maine de la scoala, nu pot sa-mi pastrez concentrarea... imaginile acelea imi ucid vointa de a invata si imi impanzesc gandurile: verisoara mea intampinandu-ma cu marea din ochii ei involburata; acel chip dulce ce l-ai putea admira ore intregi nestiind ce origini florale s-au inspirat din frumusetea ei... era atat de trist... nu pot gasi cuvintele care sa descrie indeajuns de corect imaginea care m-a lovit cand am deschis usa cea nou, cumparata din banii care initial fusesera stransi pentru medicamente.
In timp ce analizam patul vechi pe care era asezat, ma minunam de portiunea restransa pe care corpul sau o acoperea acum. Mi-am pus ma inile pe obrajii rosii si batuti de vant si ma intrebam neincetat “ De ce? De ce? De ce??? " . El... nu el... nu SI el... M-am ridicat si am scrutat privelistea prin fereastra " Pentru asta? " . M-am intors si am imbratisat-o pe ea... statea jos si parea ca nu se gandea la nimic... probabil din agitatia ideilor ce-i strabateau mintea, rezulta nimic. M-a privit pierduta, imi urmarea siroaiele de lacrimi care imi scaldau obrajii.

Te ador- dar nu indeajuns ca sa ma distrug

2010-03-16T05:45:00.001-07:00

Si ce ar trebui sa fac acum? Sa-mi las sufletul sa rataceasca agitat printre toate iluziile pe care intr-un anumit moment de slabiciune le-am creat, fara sa ma sfatuiesc cu ratiunea? Sau sa ma inec in raul de lacrimi pe care ar trebui sa-l izvorasc pentru tine din ochii mei, acum atat de tristi ? De fapt, chiar ma doare... si ce ? Nu o sa incep sa contemplez momentele frumoase petrecute impreuna, dar totusi separat. Fiecare cu gandurile sale... tu admirandu-ma indelung ca un indragostit naucit de merjele iubirii adolescentine, iar eu intrebandu-ma neincetat “ Tu chiar existi? Tu esti aici cu mine? “ . Aveam momente in care credeam in tot ce infatisai tu, iar altele in care aveam certitudinea ca esti doar produsul imaginatiei mele si ceea ce parea a fi real rezulta a fi ceea ce doream eu.
Cu mintea buimacita pe cararile straine ale atractiei profunde pentru cineva de sex opus, remarc aproape contrariata ca, in felul meu meschin, repugnant si daunator, TE ADORAM. Cu ideile mele dizgratioase despre dragoste si tot ce ofera ea... alimentasem sentimente intense pentru tine, bazate pe opinii miasmatice, tocmai pentru ca pareai un personaj nascocit in viata mea. Te placeam pentru felul tau de a fi, atat de ametit, dar impunator; pentru zambetul tau adorabil; pentru ca ma faceai sa ma simt deosebita; pentru ca eram stupefiata ca erai al meu. Dar s-a terminat.
Desi ai reusit sa reliefezi in mine pasaje tainice, nu este indeajuns ca sa ma distrug pe mine pentru ceea ce nu mai esti TU.

Primvara

2010-03-10T05:44:00.001-08:00

Baiatul: Ce faci?
Fata: Privesc cum infloreste dragostea.
Baiatul: Unde?
Fata: Pe chipul tau!

Parfumul altuia

2010-03-05T12:33:00.000-08:00

Nu credeam ca exista aroma mai tentanta decat cea care stapanise un an din existenta mea (pe atunci nu atat de plictisitoare) .
Dar acel parfum imbietor apartinea primului meu prieten... si tu... tu esti doar un amic, am comunicat mai des decat o perioada. Insa acum, apari intamplator pe drumul meu. Si stiu, da, mereu am simtit o atractie nebuneasca si inexplicabila pentru tine.
Poate ai avut intotdeauna acelasi miros, iar eu nu l-am putut deslusi pentru ca s-a izbit de prietenul meu din acea perioada, al carui parfum nu era asa de ademenitor.
Nu-mi pot stapani dorinta de a te imbratisa si as vrea ca aroma corpurilor noastre imbinate sa persiste in pielea mea vesnic.
In timp ce scriu aceste randuri, imi dirijez nasul spre gat, piept, incheieturi, cu speranta ca inca te tin acolo. Nu ne despart decat cateva strazi in acest moment si eu chiar am norocul sa te mai simt.

Unde te ascunzi?

2010-03-05T12:22:00.000-08:00

Si privesc spre cer, dar oare acolo esti?
Si strapung un nor, dar tot nu te gasesc...
Ma ascund dupa o stea, cu gandul sa te urmaresc.
Imbratisez luna si strig: "Te iubesc! "
Ma auzi? Vino sa ma iei! Nu ma lasa sa cad in intunecatul Univers...

Amintirea lui,oarecum...

2010-03-05T10:44:00.000-08:00

Si... da! Chiar asta fac; stau ghemuita in coltul din stanga al patului; uitandu-ma aiurea pe chipurile personajelor de pe posterele lipite acolo intr-o zi in care ma plictiseam. O situatie in care ma simt penibila, dar imi alimentez umorul anemic: "Vai! Sunt tot indragostita de... " si atunci ma adancesc usor in amintiri, imbratisand senzatiile simtite atunci. "Ce momente de neuitat" imi spun ironica, dat fiind ca singurele cateva minute in care am avut o tentativa de dialog cu el, au fost pentru a incepe o cearta sau o discutie in contradictoriu, totul pornind de la banala intrebare(si singura pe care ma avantam sa i-o adresez) : "Ce faci? " .
Frustrata, derulez in minte clipele in care il vedeam... si il salutam, doar daca el o facea primul. De atatea ori imi planuiam inainte sa ma fure somnul, cum in ziua urmatoare o sa-l intreb iar "Ce mai faci? " si ma rugam sa imi domine clipele de inconstienta, rectific, macar sa-mi apara in vise... astfel diminetile mi le-as fi petrecut zambind. Zadarnic. Nu am avut curajul sa il opresc fie o data. Nici nu indrazneam sa ii fixez privirea... ma temeam sa nu ma pierd in frunzisul din ochii lui.
Iar tu... nu pot formula ceva coerent... tu pur si simplu imi priveai fugar chipul si nu puteam deslusi nicio schita de reactie atunci cand iti intersectam calea. As fi vrut sa ma analizezi, desi detest ca cineva sa o faca; aveam nevoie sa stiu ca te atrag cumva... o cantitate insignifianta, dar totusi existenta.
Eu inca astept; poate nu te intereseaza, dar EXIST... aici, acolo, undeva... sperand sa te zaresc doar cateva secunde si tu sa ma observi...

Jurnal pentru o zi

2010-03-04T13:00:00.000-08:00

Inceputul zilei
M-am trezit cu privirea pierduta in departari (atat cat linia orizontului imi permitea) , gandindu-ma la “nimic” si asociindu-l cu “viata”. Vehiculele gravitau pe langa semafoare ignorandu-le complet sfatul; eram uimita de faptul ca inca nu auzisem bubuiturile si tipetele care semnalau un accident rutier. In acea invalamseala de culori ale mobilelor nimic nu parea mai rau decat de obicei, insa nimic nu era bun.
Trecand la alta imagine din tabloul urban pe care il admiram cu frustrare, am zarit o umbra fugara printe copacii cu vesmantul inflorat din gradina imobilului de alaturi. M-am gandit ca ar putea fi un caine vagabond (in acest oras primaria ne ofera o multime de animale GRATUIT) care o sa latre pana va primi un colt de paine uscata (impotriva caruia se va lupta apoi toata ziua, incercand sa-l strapunga cu ajutorul coltilor sai) . Am scrutat cu privirea firele de iarba care inca purtau roua in cautarea unui semn de miscare si… am gasit-o. Era o fetita de maxim cinci ani, cu parul lung in valuri, ce il confundai usor cu scoarta copacului dupa care se ascundea; in continuarea lui era imbracata intr-un pardisiu de un roz pal deja murdarit pe alocuri. Mi-a fixat privirea timp de cateva secunde si brusc, un zgomot puternic a spart tacerea, distragandu-mi pentru un moment atentia, “timp” in care copilul fugise fara sa scoata un scancet.
Ceea ce era de asteptat se intamplase, doua automobile se ciocnisera in intersectie. Am sarit repede in pat vrand sa nu aud strigatele de agonie ale ranitilor si jignirile vinovatilor. Inainte sa reusesc sa-mi deschid mp3-ul, sunetul sirenei dirijat de masina “sperantei” m-a determinat sa rostesc: “Ti-ai pierdut viata pentru un semn giratoriu! “ .

A doua parte a zile
Dupa cateva ore de muzica, am hotarat sa ies din incaperea care-mi serveste drept inchisoare. Este mai usor de suportat datorita faptului ca este decorat de mine cu fel de fel de obiecte pline de amintiri (nu neaparat frumoase, dar amintirile sunt tot ceea ce ne ramane din tumultul vietii) .
Am luat geaca bej din cuier si aparatul de fotografiat fara sa stiu sigur unde urma sa merg. Am facut jocul “ala-bala-portocala” intre stanga si dreapta pentru a-mi stabili directia, si, fara sa ma mir, a iesit stanga (nu stiu sigur daca chiar ea castigase, dar asta mi-a venit in minte in momentul respectiv) . Pasii m-au condus pana in apropierea parcului cel mare, asa ca am intrat fara sa stau pe ganduri pe poarta recent renovata, care inca mai mirosea a vopsea. Razele soarelui dezveleau multicolorul peisajului, oferindu-i o frumusete aparte plina de sclipire. Apele lacului acoperit de nuferii doritori sa-si etaleze unicitatea, se miscau lin fredonand note specifice sub adierea fina a vantului. Pierzandu-ma in ceea ce parea a fi un miraj, am observat ca acea imensa portiune de pamant de basm era pustie si am profitat din plin de asta. Dorind sa imortalizez frumusetea ce mi se arata, am zarit o persoana singura pe celalalt mal. Era un barbat; se plimba desenand cu pasi micuti conturul lacului. Apropiindu-se de mine am realizat cat de aproape era de apa, insa nu cred ca m-a observat. Privea in gol; parea invaluit de un scut invizibil pentru cei ce il inconjurau si opac pentru el. Deodata, se apleaca deasupra lacului, ducand un picior de parca ar vrea sa paseasca pe apa. M-am speriat si am strigta: “Opreste-te!” , a ridicat fata spre mine, a ras ca si cum as fi grait cel mai bun banc si retragandu-se doi pasi in spate, a facut un plonjon rapid in apa.
“Cine ti-a dat tie dreptul sa-ti distrugi propria viata? “ a fost tot ce am mai putut spune.

Penultima parte a zilei
Eram ravasita. Imaginile mi se repetau in minte cu incetinitorul observand acum detalii pe care atunci nu am fost in stare sa le remarc. “Cum a putut sa-mi faca asta? “ ma intrebam fara oprire in timp ce lacrimile imi invadau ochii, luand-o apoi la vale peste pometii care ardeau de furie; iar cand cadeau intr-un final pe podea, parca le auzeam ciocnirea si spargerea ca cea a unui tunet.
Suferinta imi tocase creierul in mii si mii de bucatele, pe care apoi le prajise (cu ajutorul obrajilor, banuiesc) si le rontaise in cel mai violent si lipsit de maniere mod cu putinta.
Socul imi blocase gandirea logica, si poate ca era mai bine; daca nu ar fi fost asa, probabil m-as fi aruncat ca o hiena la gatul lui, ucigandu-l cu adevarat de data aceasta.
Dragul barbatel fara minte era de fapt un inotator care dorea cu ardoare sa incerce apele “tentante” ale atractiei orasului. Profitand de ocazia nemaipomenita care i se ivise datorita faptului ca in acel moment al zilei nu se afla nimeni prin preajma sa, el a preferat sa ma marcheze pe viata decat sa-si abandoneze ideea mareata. Nu-i va ajunge o eternitate (asta daca printr-o minune ar supravietui mainei mele) pentru a-si cere scuze...sau ar putea sa inceapa sa-mi implore mila, inainte sa-i tai jugulara cu un cutit de bucatarie pentru a se bucura de o moarte cu adevarat jalnica.
Mintea imi concepea diferite planuri pentru a-i scurta viata individului asa cum si el imi scurtase mie lungul sir de imagini superbe din viata.

Sfarsitul zilei
Am reusit sa-mi stapanesc setea nebuna de vampir ce ma cuprinsese atunci cand acel om inconstient mi-a aparut in fata cu un buchet de trandafiri (ar fi putut macar sa nu foloseasca aceasta atentie tipica sau sa schimbe florile, trandafirii nu-mi inspira nimic) . Ar fi trebuit sa-i dau cu el peste expresia fetei de catel nevinovat pe care o adoptase, macar asa ar fi putut sa-si limpezeasca ochii cu lacrimi adevarate.
“ -Sa ma conduci acasa?!!! “ . Trebuie sa fi cu adevarat masochist ca dupa ce te arunci cu zambetul larg intr-un lac, sa propui, rectific, sa insisti sa ramai singur cu o fiinta care daca ar fi avut destul curaj (probabil pe asta se baza) te-ar fi teleportat pe lumea de dincolo.
“ –Nu vreau sa-ti fie teama, deja s-a intunecat. In starea in care te afli, o sa te panichezi la cea mai mica miscare din jurul tau. “ – asta a fost explicatia lui. Cred ca avea dreptate, as fi lesinat si daca o pisica mi-ar fi intersectat calea.
Pe tot drumul a povestit despre activitatile sale si eu comentam pana si cel mai mic detaliu, iar cand a incercat sa-mi adreseze cateva intrebari despre mine, i-am oferit anumite raspunsuri pe care nu le va uita prea curand.
Ajungand in fata usii locuintei mele, mi-a zis ca sunt o fata draguta si ca ii pare rau pentru tot (iti vine sa crezi ca si-a cerut scuze decat o data??? Si cum sa-mi zica “draguta” dupa toate cele intamplate??? ) .
Gandindu-ma la conversatia mea cu el si analizand toate detaliile asa cum as fi facut-o in mod normal, am tresarit in timp ce ma afundam in valurile asternuturilor. Felul iscusit in care lega cuvintele si sonoritatea patrunzatoare pe care le-o oferea, maniera coplesitoare in care iti putea ademeni gandurile...“Nu-mi vine sa cred ca ma voi indragosti iar de un ciudat! “ .

El a fost?

2010-02-14T05:05:00.000-08:00

Sunt in centrul unei multimi, dar singura. Privesc... si tot privesc; vad numai zambete care probabil exprima fericire. Nu inteleg... ce inseamna "fericire" ?! Reprezinta o alternare de consoane si vocale si... atat pot exprima.
Incep sa merg; atat de straniu... ma simt neinsemnata, pe chipul nimanui nu se observa vreo schimbare atunci cand imi cer voie sa inaintez printre ei. Oare am murit? Sunt un spirit care nu-si gaseste locul de veci? Verific. Intreb un tanar: " Cat este ceasul? ". Imi raspunde fara expresivitate in cele doua cuvinte pe care le rosteste: " Doisprezece treizeci". Inca nu sunt convinsa. " Esti mort? ". El se opreste din incercarea de a ma depasi si inlemneste. In sfarsit ma priveste. Dar nu ma analizeaza, doar imi fixeaza ochii tremuranzi. Un sentiment ciudat imi strabate intreg corpul, apoi isi varsa toata energia acumulata in inima mea care parca urmeaza sa dea startul unui concurs de atletism. Dupa... nu stiu durata de timp care a trecut, dar a facut un comentariu care m-a determinat sa nu ma mai simt abandonata(cert era ca nu murisem) : " Nu. Dar ma simt ca si cum as fi. ". De aceasta data eu am fost cea care a luat forma unei statui umane. In invalmaseala de sentimente care au actionat inclestandu-mi muschii, am putut distinge: compasiune, atractie si eliberare. Acele vorbe au evadat, pur si simplu, fara ca macar sa-mi amintesc cand le gandisem si in ce moment hotarasem sa le dau frau liber: " Atunci inseamna ca suntem suflete pereche. ".

Ma bucur

2010-02-10T12:54:00.001-08:00

Ma bucur atunci cand aprind focul unei dispute si iti daruiesc un zambet frums imbibat in ironie, iar tu mi-ai darui doua palme peste fata. Nu am niciun motiv sa vreau sa te vad fericit, dar nici adancit in suferinta. Singura placere pe care o resimt in prezenta ta este atunci cand reusesc din cateva scantei sa iti ating nervii fragili. Imi pare rau; nu am vrut sa te ranesc... prea mult. Chiar daca candva mi-am slefuit inima ca sa-ti ofere iubire, nu inseamna ca acum agasarile mele te vor evita.

Ura

2010-02-07T08:18:00.002-08:00

Temandu-ma de gandurile mele am asternut pe o foaie ingalbenita de trecerea timpului si care imi mutila literele, toate aceste idei stranii si pline de ura. Nu ma caracterizau, dar mintea mea imbolnavita de crudul adevar al vietii cu un scop nesemnificativ le-a cladit printre uimirea transmisa de la ochii mei. Inotam printre minciuni nemiloase care dezintegrau armonia ce odata existase prin acele locuri. Ma uram pe mine pentru ura care isi gasise radacinile in sufletul meu, care conspirand cu judecata limpede de care dadeam dovada in ciuda varstei fragede, a reusit sa castige din ce in ce mai multe parti din fiinta mea.
Le invinetea lovindu-le cu cele mai dure imagini si vorbe de care stiusem vreodata. Pareau amintirile unei persoane care deja infruntase viata in cele mai intunecate colturi ale sale, dar erau ale mele. Aveam atat de putina experienta, dar totusi atatea semne. O duzina de furie si destula disperare ca sa-mi motiveze planurile manipulative si incorecte. Dar binele si raul sunt la fel in mintea unui copil ranit. Nu puteam sa ma obisnuiesc cu ideea ca eram eu, dar totusi, eu sunt tot ceea ce am trait.
Mintea-mi dadea dovada de mai multa agilitate decat eram constienta, se juca cu emotiile mele, imi controla sufletul, ingradindu-l. Saracutul. Il simteam cum mi se zbatea in piept ca un pui de pasare ce incerca sa-si ia zborul. Exact asta era el, un pui in fata tornadei ce se apropia cu o forta de care nu invatasem inca- forta urii.
O simteam cum punea stapanire pe mine afundandu-ma in intuneric, imprimandu-mi negativismul, inlocuindu-mi principiile, schimbandu-mi in cel mai salbatic mod felul de a gandi si nimicindu-mi orice urma de compasiune. Eram lipsita de vlaga in fata sa, atat de slabita; cand, brusc, a erupt in mine o putere unica ce ma inebunea, atat de agitata, RENASTEAM, detineam din nou controlul asupra fiintei mele, dar de fapt deja eram a EI.

Parasita

2010-02-07T08:18:00.001-08:00

Ai plecat. Privind cum usa iti inghite silueta, am ramas blocata intre suspine. Deodata paraul de cristale si-a gasit izvorul in ochii mei. O lupta crancena mi-a inceput in minte. Mii de ganduri se izbesc intre ele cu sunete infioratoare ale caror ecouri domina linistea incaperii in care corpul meu isi gaseste o casa, insa nu si sufletul. Razboiul se da intre acceptare si refuz. Incerc sa urmaresc, dar curand ma pierd intre atacuri si cad in negura nestiutorului. Ravasita de uraganul care cutreierandu-ma, m-a jefuit fara pic de mila, luand cu el ceea ce pentru mine reprezenta viata.
Acum stau in melancolia zorilor, fara tine. Te-as cauta, dar nu stiu unde esti, umbrele pasilor tai au disparut demult.
Sunt arsa de flacarile necrutatoare ale durerii, impuscata de gloantele vorbelor tale metalice si reci, injunghiata de imaginea in care, tu, cu atata usurinta ai plecat, lasandu-ma in spate fara ajutor, uitand iubirea si complicitatea care ne-a unit de-a lungul timpului.
Sunetul ultimelor tale cuvinte a absorbit fiecare sentiment, amintire, golindu-ma in interior si privandu-ma de tot ceea ce pana in acel moment reprezentam "eu".
Preferam cele mai groaznice dureri trupesti, decat aceasta unica sufleteasca care ma roade cu incetinitorul amenintand ca ma va chinui o eternitate. Care imi raneste sufletul deja sangerand abundent din cauza suferinta inebunitoare.
Mi-am pierdut speranta in visul in care traiam, in aparentele cu tente vesele care ma inconjurau si ma orbeau, fara sa vad mai departe de valul multicolor al fericirii in care credeam cu atata motivatie ca-mi traiesc fiecare moment al existentei mele. Se pare ca tot ce mi-a mai ramas sunt noptile nedormite... Oare dupa toate aceste razvratiri are fiintei mele, va mai exista "eu" ?

Definitie- a detesta

2010-02-02T13:33:00.000-08:00

" Te detest din atat de multe motive incat nu le pot enunta acum, dar stiu ca acesta este unul din ele. "
O fraza pe care cu totii ati folosit-o; daca nu, o veti face. Eu am zis-o de foarte multe ori(din diferite motive) , dar mereu am mintit. Pe moment o exclami pentru ca stii ca daca ai detesta persoana respectiva ai simti tot ce simti atunci. Insa doar atunci. Aici intervine contradictia...cand "detesti" sentimentul te exploateaza o perioada mai lunga de timp(depinde de..mai multe lucruri) .
Este ca si cum ai fi posedat, dar nu de un spirit, ci de ganduri negative si sentimente infricosatoare pentru acea persoana care are "norocul" sa-ti fie victima(probabil ca si ea are o victima asa ca nu intervine compasiunea) ; ca o ascensiune brusca a verbului "a displacea" care urca in grad, acumuland forta si agrumente(atunci cand nu placi pe cineva, iti descoperi acel talent ascuns de a-i observa toate defectele, greselile si care, dupa parerea ta, sau a mai multor persoane, au anumite proportii atat de mari incat i-au inghitit calitatile si faptele bune) pana ajunge la fratele lui mai mare "a detesta". Drumul parcurs intre "cei doi frati" te schimba fara sa constientizezi asta(daca esti atat de perspicace incat totusi o faci, oricum nu realizezi ce urmari poate avea acest lucru asupra ta si a celor din jur) .
Acest verb defineste un sentiment puternic care pune stapanire pe ceea ce reprezinti: lent, dar cu rezultate importante. Ar fi pacat sa te distrugi pe tine dintr-o obsesie pentru cineva.

Dezamagire

2010-01-31T02:54:00.001-08:00

Cand tu esti dezamagit,la randul tau dezamagesti.
Dar ce te faci cand tu dezamagesti,iar apoi tu esti dezamagit de tine?
Cauti scuze,pretexte; ascunzandu-te dupa propriul chip si crezand ca privirea ta nu poate fi citita,ca daca pupila este intunecata nu dezvaluie exact acele scene de care fugi atat de tare...insa nu indeajuns.Si daca ai putea iesi invingator in cursa mintii,depasind gandurile ce te bantuie,in final,ai descoperi ca esti complet gol in fata lor; pentru ca atunci cand in cele din urma te gasesc: sunt mai puternice ca la inceput.

Bantuita (partea intai)

2010-01-31T02:13:00.000-08:00

Stiam ca puteam sa tip la cel mai mic zgomot care mi se parea straniu.In ciuda faptului ca,acolo cu siguranta nu era nimic,urma macar sa ma simt mai linistita.Desi,probabil,mai tarziu ma loveam de acuzatii si replici de genul "Esti nebuna!",dar nu-mi pasa.Oricum nimeni nu era atat de sigur incat sa sustina ca nu era asa.

Agenda unui chirurg

2010-01-30T13:34:00.000-08:00

Imi doream ca primele randuri sa fie presarate cu veselie,dar a aparut bunicul...

"Multi oameni mi-au murit in mana,insa nu si din suflet.Acum,cand ma indrept spre cealalta lume-Sunt FERICIT!Stiu ca ma voi putea uita la ei fara sa le mai zaresc moartea ascunsa in spatele privirii,fara sa mai simt cum sangele lor parca pulseaza in al meu ajungand apoi sa-mi pateze constiinta...insemnand numele si viata lor in agenda in care tocmai a fost scris ultimul cuvant al experientei mele."

Intro

2010-01-30T13:13:00.000-08:00

Daca scriam ca este poezie,comentai ca nu are rima.Daca raspundeam ca este moderna,insinuai ca nu are stil.Asa ca am ales sa le numesc "emotii".